ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Încă trei farmacii au fost deschise în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”

10:10 | 04.07.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Locuitorii din satele Negureni, Cârnățeni și Aluniș vor avea acces facilitat la medicamente, după ce în satele lor au fost deschise farmacii. Cele trei farmacii sunt parte a proiectului „Farmacie în satul tău”, inițiat de autorități, comunică MOLDPRES.

Potrivit Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, proiectul „Farmacie în satul tău” a adus beneficii importante pentru comunitățile rurale din Republica Moldova. Prin intermediul acestui proiect, alte trei sate se pot bucura acum de o farmacie în localitate, reducând necesitatea deplasărilor către centrele raionale pentru procurarea medicamentelor.

Conform sursei citate, dinamica deschiderilor de farmacii este în continuă creștere, iar estimările arată că până la sfârșitul anului vor fi deschise aproximativ 100 de farmacii noi.

img24005036

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!