ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea capitalei a dispus verificarea străzilor, parcurilor și ogrăzilor, după ce doi copii s-au electrocutat într-un parc din Chișinău

12:34 | 22.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Conducerea capitalei a dispus verificarea străzilor, parcurilor și ogrăzilor, după ce o fetiță a decedat, iar un băiețel a ajuns la spital fiind electrocutați săptămâna trecută într-un parc din Chișinău. Anunțul a fost făcut de edilul capitalei Ion Ceban, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale, informează MOLDPRES.

„În prezent, organele de drept desfășoară ancheta pentru a stabili cauzele incidentului. Rog să lăsăm ancheta și oamenii legii să-și facă munca. Între timp, s-a dispus imediat ca toate străzile, parcurile și ogrăzile să fie inventariate și verificate. Totodată, la toate adresele cu anumite neconformități transmise de locuitorii capitalei, s-a intervenit și se continuă să se intervină”, a spus Ion Ceban.

Pe 18 iulie curent, o fetiță de 11 ani a decedat, iar un băiețel de șase ani a ajuns la spital după ce s-au electrocutat în timp ce se jucau în parcul de la intersecția străzii Sarmisegetusa cu strada Cuza Vodă din sectorul Botanica al capitalei.

Preliminar, cei doi copii se jucau, iar la un moment dat ar fi atins niște fire care au produs un scurt circuit. Copiii au fost imediat preluați de ambulanță și transportați la spital, însă fetița a decedat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

img24005559

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!