ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nouă acorduri internaționale au fost semnate la conferința Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova

10:29 | 17.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Nouă acorduri internaționale au fost semnate în debutul conferinței Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova, care se desfășoară astăzi la Chișinău. Unul din documente a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, comunică MOLDPRES.

Cele nouă documente vizează finanțarea unor proiecte de dezvoltare durabilă și adaptare la schimbările climatice.

Unul din acorduri prevede o finanțare de 200 de milioane de euro, din partea Băncii Europene de Investiții.

Șefa statului a semnat un contract de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării proiectului Programului de împădurire. Maia Sandu a fost și persoana care a făcut din împădurire o prioritate națională.

Imediat după semnarea documentelor, șefa statului Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, au ținut discursuri în deschiderea lucrărilor Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova. Oficialii au vorbit în engleză, însă au ținut și discursuri în limba română.

Astăzi, țara noastră găzduiește cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța. Evenimentul se desfășoară sub patronajul prim-ministrului Dorin Recean și reunește miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale.

Pe parcursul zilei, discuțiile se vor axa pe rezultatele și necesitățile identificate în cadrul celor patru grupuri de lucru: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.

La final, miniștrii de externe ai Republicii Moldova, României, Germaniei și Franței vor susține o conferință de presă.

Lansată în 2022, la inițiativa Franței, Germaniei și României, Platforma de Suport pentru Moldova s-a dovedit a fi un instrument util pentru coordonarea eforturilor și resurselor din partea diverselor părți implicate în abordarea provocărilor interne și externe semnificative cu care s-a confruntat Republica Moldova. Primele trei ediții ale Platformei de Suport pentru Moldova au avut loc la Berlin (5 aprilie 2022), București (15 iulie 2022) și Paris (21 noiembrie 2022), după care Moldova a preluat conducerea și a organizat a patra ediție la Chișinău (17 octombrie 2023).

Anul trecut după întrunirea platformei țara noastră a beneficiat de un suport financiar de 148,7 milioane de euro, care a inclus 38,7 milioane de euro granturi și 110 de milioane de euro credite în condiții avantajoase și pentru dezvoltarea sectoarelor strategice.

img24007356

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!