Noi reguli pentru selectarea membrilor Consiliilor școlare ale elevilor
14:58 | 17.09.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Pe 10 octombrie, în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor avea loc alegeri în Consiliile școlare ale elevilor, iar până la sfârșitul anului urmează a fi creat Consiliul Național al elevilor, care va fi un organ reprezentativ al elevilor în raport cu instituțiile statului. Acțiunile au fost anunțate astăzi de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) care și-a propus reorganizarea rețelei de consilii ale elevilor și alocarea a 3,5 milioane de lei pentru susținerea activității acestora, transmite MOLDPRES.
Acțiunile au loc după ce anul trecut MEC a aprobat un nou regulament de funcționare a Consiliilor elevilor. Cea mai importantă schimbare este modalitatea de alegere a membrilor acestor structuri. Astfel, dacă până acum membrii Consiliului național al elevilor erau selectați de către MEC, atunci noul regulament prevede că ei urmează a fi selectați din rândul colegilor lor din structurile raionale, iar cei din structurile raionale - din rândul reprezentanților consiliilor elevilor din școli.
„Respectiv, o să avem un sistem în care elevii vor alege cine îi reprezintă atât la nivel de școală, cât și la nivel de raion și la nivel național, ceea ce noi ne-am dorit să obținem pentru ca această structură să fie cu adevărat independentă de minister, să reprezinte o voce puternică în dialogul cu noi și să fie reprezentativă, iar membrii în Consiliul național al elevilor să simtă că au în spate zeci și mii de elevi, vocea cărora o reprezintă în raport cu instituțiile statului”, a explicat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Șeful de la Educație a îndemnat școlile să asiste elevii în desfășurarea acestui proces de alegeri, „care trebuie să fie unul corect, democratic și anonim, oferind șansa fiecărui elev să acceadă în această structură de conducere”. Pe 15 noiembrie, urmează a fi desfășurate alegeri pentru consiliile raionale ale elevilor, iar mai apoi, în luna decembrie – va fi creat Consiliul Național al Elevilor, „care va fi un for suprem reprezentativ și o voce a elevilor în raport cu instituțiile statului”, a conchis Dan Perciun.