Moldovenii stabiliți în Italia vor beneficia de pensii și alte prestații sociale. Corina Ajder: „Un exemplu de solidaritate europeană și de respect pentru drepturile cetățenilor”
13:07 | 28.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Moldovenii stabiliți în Republica Italiană vor putea beneficia de pensii sau de alte prestații sociale prin intermediul unui mecanism mai accesibil. Parlamentul a ratificat astăzi un Acord în domeniul securității sociale, transmite MOLDPRES.
Documentul a fost prezentat de secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder. La ședința plenară a participat și ambasadorul Republicii Italiene la Chișinău, Lorenzo Tomassoni.
„Acest Acord marchează un moment istoric în relațiile dintre Republica Moldova și Italia. Este rezultatul unui efort diplomatic remarcabil și o bună colaborare dintre cele două state. Un exemplu de solidaritate europeană și de respect pentru drepturile cetățenilor. Acest document este o expresie a grijii pentru cei peste 200 000 de moldoveni care trăiesc și muncesc în Italia, care contribuie activ la economia de acolo, păstrând legătura cu patria lor”, a spus Corina Ajder.
Aceasta a subliniat că datorită acestui Acord cetățenii moldoveni vor beneficia de totalizarea perioadei de contribuții. „Un principiu care recunoaște munca depusă de-a lungul vieții în ambele state. Totodată, se va simplifica procesul de accesare a prestațiilor sociale, cererile vor putea fi depuse în ambele țări, eliminând costurile de transport. Astfel, cetățenii vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de boală sau de un accident de muncă și de pensii de urmaș. Asta înseamnă o protecție socială mai bună, o siguranță crescută și un sprijin real pentru viitorul familiilor din diasporă”, a afirmat Corina Ajder.
Astfel, documentul prevede combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității. Respectiv, vor putea fi cumulate perioadele de muncă pentru a se califica la pensie în cazul cetățenilor care au acumulat stagiul minim de 15 ani atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și al Republicii Italiene.
Acordul asigură un cadru de garanții de securitate socială pentru lucrătorii migranți moldoveni, care muncesc sau au muncit în Italia ori trăiesc acolo, dar și pentru italienii stabiliți cu traiul în țara noastră. Prevederile se vor aplica angajaților, lucrătorilor independenți, lucrătorilor detașați, personalului misiunilor diplomatice și posturilor consulare etc.
Prestațiile sociale vor fi acordate conform principiului proporțional de calculare a pensiilor. Astfel, fiecare stat contractant va achita partea de pensie calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul propriu, în conformitate cu legislația națională în domeniu.
Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale a fost semnat la data de 31 octombrie 2024. Acesta este al doilea tratat de acest fel pe care îl ratifică Italia.