ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: A fost reabilitat drumul Băneşti-Teleneşti-Budăi

10:02 | 04.06.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunţat astăzi că au fost finalizate lucrările de asigurare a stabilității terasamentului și restabilire a îmbrăcămintei rutiere pe drumul G64 R6 Băneşti-Teleneşti-Budăi – M5, km 13,50, transmite MOLDPRES.

Potrivit drumarilor, în cadrul proiectului au fost executate lucrări de terasament, sistem rutier, consolidare a circa 95 de metri liniari de șanțuri cu beton monolit, amenajarea rigolei carosabile, reparația podețului, montarea a 444 de metri liniari de parapete metalice, instalarea a 30 de indicatoare rutiere și aplicarea a 234 de metri pătrați de marcaje rutiere.

Drumul reabilitat are o lungime de 0,52 km și două benzi de circulație. Lățimea terasamentului este de 11 metri, lățimea părții carosabile este de 7 metri, iar lățimea acostamentelor este de 1 metru.

„Reabilitarea acestui drum a contribuit semnificativ la creșterea siguranței și confortului traficului rutier în regiune”, rezumă sursa citată.

img24004167

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!