ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 80 de proiecte culturale vor fi finanțate de Ministerul Culturii în anul curent

14:48 | 11.06.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Ministerul Culturii va finanța, în anul 2024, un număr record de 84 de proiecte culturale, elaborate de organizațiile necomerciale. Lista inițială a câștigătorilor a fost completată în urma identificării unor resurse suplimentare, în sumă de circa 2 milioane de lei, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Culturii, comparativ cu anul 2023, în anul curent bugetul alocat pentru concursul de finanțare a proiectelor culturale s-a dublat - de la 7,4 milioane de lei la peste 14 milioane.

Din cele 84 de proiecte câștigătoare, 74 obțin finanțare la categoria „anuale”, iar celelalte 10 se înscriu la „multianuale” - o categorie nouă, inclusă în acest an. O altă noutate a concursului din 2024 este majorarea plafonului maxim solicitat: de la 200 de mii de lei (anterior) la 300 de mii lei pentru proiectele anuale și până la 900 de mii de lei pentru cele multianuale. De asemenea, au fost incluse două arii tematice noi - diplomație culturală și rezidențe de creație.

„Având în vedere interesul sporit pentru acest concurs, numărul mare de proiecte eligibile, valoarea și impactul lor artistic și social, Ministerul Culturii a decis să majoreze suma alocată cu încă două milioane de lei. Drept urmare, acum suma totală a bugetului alocat pentru proiectele culturale a crescut la 14 milioane de lei. Este dovada angajamentului nostru de a sprijini diversitatea și bogăția inițiativelor culturale din Republica Moldova și de a dezvolta scena culturală națională”, a spus Ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

La această ediție a concursului au fost înaintate 170 de proiecte culturale elaborate și înaintate de către 126 de organizații necomerciale din țară - asociații obștești, uniuni de creație, fundații și instituții private. Numărul acestora e aproape dublu comparativ cu anul trecut, când au fost depuse 93 de proiecte. 

img24004355

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!