ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean, în vizită la grădinița din satul Rublenița: „Vom aloca în continuare resurse financiare pentru binele generației viitoare”

08:23 | 14.06.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean și-a încheiat vizita de lucru în raionul Soroca la grădinița de copii „Alunelul”, din comuna Rublenița. Instituția este frecventată de 102 copii, repartizați în cinci grupe, transmite MOLDPRES cu referire la comunicatul Guvernului.

În cadrul programului „Satul European Expres”, grădinița a beneficiat de amenajarea unui teren de joacă, iar pentru eficientizarea energetică a clădirii - instituția a depus dosarul de participare la programul „Satul European 2”.

Proiectele de renovare, reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale contribuie direct la îmbunătățirea calității procesului didactic și încurajează copiii să se dezvolte și să devină mai creativi. Guvernul va aloca în continuare resurse financiare pentru binele generației viitoare”, a declarat șeful Executivului.

Comuna Rublenița a mai beneficiat de un proiect de renovare și extindere a rețelei de iluminat stradal prin programul „Satul European”.

img24004447

img24004447

img24004447

img24004447

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!