ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a audiat Raportul privind executarea bugetului de stat: Veniturile în anul 2023 s-au majorat cu 9%

16:35 | 14.06.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Veniturile bugetului de stat pentru anul 2023 s-au majorat cu 9% comparativ cu anul 2022. Datele sunt incluse în Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul trecut, care a fost audiat astăzi de Parlament, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, compartimentul venituri a fost realizat la nivel de 98,2%, iar cel de cheltuieli – la nivel de 96%. Astfel, veniturile realizate ale bugetului de stat pentru anul trecut au constituit 64 603 622,9 mii de lei, cheltuielile – 80 727 187 mii de lei, cu un deficit în sumă de 16 123 564,1 mii de lei. Comparativ cu anul 2022, veniturile bugetului de stat s-au majorat cu 9%. Partea preponderentă din venituri – 87,3 % – o constituie încasările din impozite și taxe.

Legea bugetară anuală a fost modificată de trei ori pe parcursul anului trecut pentru a fi ajustați indicatorii bugetari la venituri și cheltuieli, totodată, fiind revizuite programele bugetare în curs de realizare. Astfel, principalele redistribuiri de alocații au fost direcționate către Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, Fondul rutier, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

De asemenea, au fost majorate prestațiile sociale pentru susținerea financiară a unor consumatori casnici vulnerabili la energie, au fost acordate plăți unice angajaților din sistemul educațional, personalului din cadrul instituțiilor sportive, militarilor cu atribuții în domeniul asigurării ordinii publice.

Raportul privind executarea bugetului de stat în anul 2023 conține și informații despre sursele de finanțare a deficitului, datoria de stat și soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat.

Auditul efectuat de Curtea de Conturi privind executarea bugetului de stat pentru anul 2023 a stabilit că „Raportul prezentat de Guvern oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă privind executarea de casă, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil”.

Echipa de auditori atrage atenția că „este necesar de îmbunătățit cadrul normativ privind recunoașterea, planificarea, executarea și raportarea subvențiilor și granturilor acordate”. 

img24004472

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!