ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un alt fost magistrat a fost recunoscut vinovat în dosarul „Laundromat”, însă a fost liberat de pedeapsă penală

11:53 | 01.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Încă un fost judecător a fost recunoscut vinovat în dosarul „Laundromat”, însă a fost liberat de pedeapsă penală în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere penală. Sentința de condamnare a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, fostul magistrat a fost cercetat pentru pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii. Cauza penală a fost pornită în septembrie 2016 de către Procurorul General, în temeiul autosesizării de către Procuratura Anticorupție. Ulterior, reprezentarea acuzării de stat a fost instrumentată tot de către Procuratura Anticorupție.

Conform procurorilor, în anul 2010, „condamnatul a emis o hotărâre contrară legii”, într-un caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Marea Britanie, privind încasarea datoriei în sumă de 180 milioane de dolari, în mod solidar, de la debitorii: o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova și două companii din Federația Rusă.

În al doilea episod, prin aceeași schemă, în martie 2013, judecătorul a emis o altă „hotărâre contrară legii”, într-un alt caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Marea Britanie, privind încasarea datoriei în sumă de 610 milioane dolari, de la debitorii: o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova, o companie din Republica Seychelles și patru companii din Federația Rusă.

Judecătorul a emis și eliberat și ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 180 milioane dolari și 610 milioane dolari în beneficiul creditorului – companiei străine/nerezidente cu sediul în Marea Britanie, în ciuda lipsei actelor juridice valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului.

Magistratul nu și-a recunoscut vina. Astfel, în rezultatul examinării cauzei, la 28 iunie 2024, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, a recunoscut vinovat ex-judecătorul de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii în cadrul dosarului penal „Laundromat”, însă a fost liberat de pedeapsă penală în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere penală.

Conform PA, această decizie „contribuie la clarificarea circumstanțelor și responsabilităților în cadrul uneia dintre cele mai complexe scheme care a spălat peste 22 miliarde de dolari prin sistemul bancar și judiciar din Republica Moldova”.

 

img24004895

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!