ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenții economici care vor dona alimente pentru a reduce risipa alimentară vor fi scutiți de unele impozite

08:54 | 02.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Agenții economici sunt încurajați să doneze alimente pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a reduce risipa alimentară. Decretul de promulgare și legea pentru modificarea unor acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2025, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, vor putea fi donate o serie de produse alimentare care sunt sigure pentru consumul uman. Este vorba despre alimentele care și-au pierdut aspectul comercial din cauza deteriorării ambalajului secundar, produsele care nu întrunesc specificațiile producătorului privind variațiile de culoare, dimensiune sau formă, produsele cu erori de etichetare, precum și în condițiile existenței unui excedent de alimente preconizate pentru un anumit sezon de vacanță sau sărbători specifice.

Astfel, operatorul economic care va dona alimente va beneficia de aceleași facilități și deduceri fiscale ca și în cazul reziduurilor, deșeurilor și perisabilității naturale.

În Republica Moldova nu există date statistice privind risipa alimentară, însă rapoartele Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2022 arată că peste 800 de agenți economici casează drept pierderi și reziduuri în valoare de peste 1,4 miliarde de lei. Totodată, în mediu un locuitor al țării aruncă anual la gunoi circa 76 kg de mâncare.

Sursa: monitorul.gov.md

img24004937

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!