ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 10 200 de familii au beneficiat de indemnizația unică la nașterea copilului, în sumă de 20 mii de lei

13:24 | 02.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Circa 10 200 de familii au beneficiat de la începutul acestui an de indemnizația unică la nașterea copilului, în valoare de 20 mii de lei. Suportul a înregistrat o creștere de 217%, comparativ cu anul 2019, când mărimea acesteia era de 6 303 lei, informează MOLDPRES.

De asemenea, de la începutul acestui an, 18 649 de copii au primit indemnizația lunară pentru copii până la 2 ani, în valoare de 1 000 de lei.

„Depunem eforturi pentru a oferi mai mult suport și grijă pentru familiile cu copii din Moldova. Pentru prima dată, în acest an, ambele indemnizații au fost acordate în mod proactiv părinților, fără a fi nevoie de solicitare sau prezentare a documentelor. Aceasta înseamnă grijă și suport pentru familiile cu copii, înseamnă Moldova Europeană”, a subliniat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Guvernul a stabilit această indemnizație lunară pentru toți copiii cu vârstă de până la 2 ani, indiferent de statutul părintelui - persoană asigurată sau neasigurată, începând cu 1 octombrie 2022. De la introducerea acestei indemnizații și până în prezent, de suport au beneficiat în total 61 813 de copii.

La fel, pe lângă aceste indemnizații, părinții care sunt persoane asigurate beneficiază suplimentar de indemnizație lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de trei ani, calculată în funcție de salariul părintelui și achitată conform opțiunii solicitate.

Totodată, pentru copiii gemeni sau pentru mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină se acordă, pentru fiecare dintre copii, o indemnizație lunară de suport în mărime de 500 lei până la împlinirea vârstei de trei ani.

Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din ţară sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi doar după procesarea plăților. Acestea sunt proactivate, se oferă din oficiu, fără necesitatea de a depune cereri adiționale.

img24004959

img24004959

img24004959

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!