ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Înalți oficiali ai FMI și ai Băncii Mondiale, așteptați la Chișinău

10:55 | 08.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. În această săptămână, Chișinăul devine centrul financiar internațional. Circa 100 de reprezentanți ai băncilor centrale și ai ministerelor de finanțe din țările-membre ale Constituenței Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale (BM) se vor reuni la Chișinău în perioada 10-12 iulie 2024, transmite MOLDPRES.  

La eveniment vor participa oficiali de rang înalt de la cele doua organizații internaționale: Kenji Okamura, directorul General Adjunct al FMI, Paul Hilbers, directorul executiv al FMI pentru Moldova, Eugene Rhuggenaath, directorul executiv al BM pentru Moldova, Antonella Bassani, vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală al Grupului Băncii Mondiale, dar și alți oficiali. 

De asemenea, în cadrul reuniunii din 11 iulie 2024 vor veni cu un cuvânt de salut președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul, Dorin Recean.

Participanții vor discuta subiecte ce țin de evoluțiile economice globale, provocările regionale, precum și modalitățile de preluare din experiențele și politicile FMI și ale Băncii Mondiale.

Evenimentul este organizat de Banca Națională a Moldovei (BNM) și Ministerul Finanțelor. Guvernatoarea BNM, Anca Dragu a afirmat că reuniunea este o oportunitate de a discuta despre continuarea reformelor structurale, atragerea de investiții străine și modalități de a crea un mediu de afaceri competitiv și transparent. „Vom analiza, de asemenea, modul în care putem maximiza beneficiile cooperării internaționale și cum putem folosi expertiza FMI pentru a ne atinge obiectivele de dezvoltare”, subliniază guvernatoarea BNM.

Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a menționat că reuniunea constituie un bun și oportun prilej de a discuta provocările majore cu care se confruntă economia globală și a identifica oportunități pentru a construi o economie durabilă.

Republica Moldova este parte a Constituenței conduse de Belgia și Regatul Țărilor de Jos începând cu 12 august 2012 alături de Andora, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Regatul Țărilor de Jos, România și Ucraina. 

img24005144

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!