Josep Borrell la întrevedere cu Maia Sandu: „Reformele ambițioase ale Moldovei au condus la lansarea negocierilor de aderare la UE”
14:19 | 18.07.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, a avut astăzi o întrevedere cu șefa statului Maia Sandu în cadrul Summitului Comunității Politice Europene. Oficialul european a felicitat președinta țării „pentru reformele ambițioase ale Moldovei, care au condus la lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, informează MOLDPRES.
„Prin Parteneriatul nostru pentru Securitate și Apărare, vom continua să sprijinim rezistența Moldovei la impactul războiului Rusiei și a acțiunilor hibride din ce în ce mai intense ale acesteia”, a subliniat Josep Borrell pe o rețea de socializare.
Cea de-a patra reuniune a Comunităţii Politice Europene are loc astăzi la Blenheim Palace, Oxfordshire, din Regatul Unit. În cadrul evenimentului, șefa statului va avea întrevederi cu mai mulți președinți și prim-miniștri europeni cu care va discuta despre pace și securitatea țării noastre, dezvoltarea economică și integrarea europeană.
Comunitatea Politică Europeană reprezintă o platformă cheie de discuţii între țările europene despre pace și securitate pe continent, dar și despre alte probleme comune. Republica Moldova a fost gazda celui de-al doilea summit al Comunității Politice Europene la 1 iunie 2023.