Speakerul Igor Grosu a efectuat o vizită în raionul Ialoveni
19:29 | 22.07.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a aflat astăzi într-o vizită în raionul Ialoveni, unde a discutat cu primarii și cu reprezentanți ai instituțiilor statului. De asemenea, șeful legislativului a mers în câteva localități, unde a văzut proiecte implementate în cadrul programelor „Satul European” și „Satul European Expres”, precum și a discutat cu mai mulți antreprenori care dezvoltă afaceri și creează locuri de muncă în localitățile rurale, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Vizita de lucru a început cu o discuție cu primarii și responsabilii de instituții din raionul Ialoveni, care s-a referit la proiectele implementate în zonă, oportunitățile și planurile pentru perioada următoare. Printre acestea figurează reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, care, în prezent, acoperă 20 % din necesități. În acest context, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a remarcat că dezvoltarea și modernizarea localităților este posibilă, inclusiv, datorită parcursului european al Republicii Moldova, care este și obiectivul național al țării.
„Aderarea la Uniunea Europeană necesită implicarea tuturor. Noi, la Parlament, trebuie să armonizăm aproximativ 40 000 de acte normative la legislația UE. Este un proces dificil, dar ne vom axa pe experiența țărilor vecine și vom optimiza procesul. La nivel local, este nevoie de eficientizarea capacității de absorbție a fondurilor de preaderare”, a remarcat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În continuare, speakerul a mers în Suruceni și Nimoreni, unde au fost implementate proiecte prin intermediul programelor „Satul European” și „Satul European Expres”. De menționat că, în ultimii trei ani, în raion au fost implementate 34 de proiecte, iar investițiile depășesc 100 de milioane de lei. De exemplu, la Suruceni, 4,6 milioane de lei au fost destinate pentru renovarea fațadei casei de cultură, termoizolarea clădirii și reparația acoperișului.
La fel, la Nimoreni a fost instalat un sistem fotovoltaic pe acoperișul gimnaziului din localitate. Iar în curtea instituției a fost construit un complex sportiv modern, de care vor beneficia localnicii de toate vârstele.
„În ultimii 3 ani, au fost modernizate grădinițele, școlile, casele de cultură, construite terenuri de joacă și de fotbal, reparate drumurile, iluminate străzile și gospodăriile asigurate cu apă. Pentru anul 2024, primarii și administrația publică locală din Ialoveni, cu care am discutat astăzi, și-au propus să continue aceste proiecte care au drept scop să modernizeze satele și orașele noastre, asigurând condiții demne de trai pentru fiecare locuitor”, a accentuat Igor Grosu.
Șeful Legislativului a mers și la Iurie Cimpoieș, care deține o fabrică de biscuiți, precum și este importator și distribuitor de produse de băcănie. Biscuiții produși la Suruceni sunt comercializați atât în magazinele din țară, cât și exportați în țări ale Uniunii Europene. Pentru a-și dezvolta afacerea, care are peste 40 de angajați, Iurie Cimpoieș a beneficiat de susținere prin intermediul mai multor programe finanțate de stat, cum ar fi cele implementate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Respectiv, 2,1 milioane de lei au fost investite în panouri solare. Datorită lor, antreprenorul nu mai cheltuiește bani pentru energia electrică și economisește lunar aproximativ 50 000 de lei. La fel, datorită suportului acordat de stat, Iurie Cimpoieș a achiziționat mijloace de transport cu care își duce marfa la magazinele din țară.
Tot la Suruceni, Igor Grosu l-a vizitat pe Artiom Stancov care, după ce a muncit mai mulți ani peste hotare, a revenit în țară și și-a transformat pasiunea într-o afacere. Acesta are o pepinieră în care crește tot felul de plante decorative. Președintele Parlamentului a discutat cu antreprenorii despre instrumentele statului destinate susținerii mediului de afaceri. „Fondul de garantare a creditelor, Programul pentru susținerea antreprenorilor 373 sau FACEM sunt doar câteva dintre instrumentele pe care le folosim pentru a acorda suport antreprenorilor și pentru a-i ajuta să-și dezvolte afacerile și să creeze locuri de muncă pentru cetățeni”, a adăugat șeful legislativului.
De asemenea, astăzi, președintele Parlamentului, a vizitat o atracție turistică a raionului Ialoveni – Galeria colecțiilor Petru Costin, care conține peste 25 de colecții tematice – uniforme militare, cea mai mare colecție din lume de chipiuri vamale; o colecție unică de 45 de drapele sovietice; o colecție cu peste 800 de radiouri; obiecte etnografice, colecționate din diferite localități ale țării; o colecție de samovare; icoane vechi și alte obiecte prețioase colectate de Petru Costin de pe la casele oamenilor. Mai mult decât atât, Petru Costin a obținut și două recorduri mondiale Guiness, datorită zecilor de mii de potcoave pe care le are.
Tradițional, vizita în teritoriu a președintelui Parlamentului a inclus și discuții cu cetățenii, care au vizat eforturile autorităților de a continua parcursul european, reformarea țării și dezvoltarea localităților.