ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Caravana Alăptării a început la Hâncești și va continua în mai multe localități ale țării

10:19 | 23.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 23 iul. /MOLDPRES/. Caravana Alăptării a început la Hâncești și va continua în mai multe localități ale țării. La eveniment, zeci de familii au fost informate de către experți în sănătate, nutriție și alăptare despre beneficiile alimentației la sân și procesul de alăptare, informează MOLDPRES. 

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în 2020, în Republica Moldova proporția alăptării exclusive a copiilor în primele șase luni de viață a constituit – 78,4%, iar în 2022 – 80,4%.

Caravana Alăptării 2024 este organizată de Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății, cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Moldova și Guvernului Statelor Unite ale Americii. Următoarele evenimente de informare din acest an vor avea loc în orașele Bălți, Cantemir, Leova, Chișinău și în satul Cărpineni (Hâncești). Evenimentul se află la cea de-a cincea ediție.

Specialiștii în sănătate susțin că laptele matern are o compoziție unică, fiind esențial pentru creșterea și dezvoltarea bebelușilor. Alăptarea aduce beneficii și mamelor, reducând riscul apariţiei cancerului ovarian și mamar. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la şase luni, hrana complementară fiind introdusă în paralel cu alăptarea, indicată până la vârsta de doi ani. La nivel mondial, doar 48% dintre bebeluși sunt alăptați exclusiv în primele șase luni de viață.

img24005575

img24005575

img24005575

img24005575

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!