ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

REFERENDUM 2024 // Maestrul Eugen Doga, scriitorul Iulian Ciocan și președintele Congresului Național al Ucrainenilor, Dmitry Lecarțev, susțin aderarea la UE, singura cale de dezvoltare a R. Moldova: „Toți cetățenii trebuie să participe și să spună deschis: noi suntem europeni și punctum”

15:12 | 09.08.2024 Categorie: Referendum 2024

Cetățenii Republicii Moldova vor participa, pe 20 octombrie 2024, la un referendum constituțional în cadrul căruia vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Rezultatele plebiscitului vor constitui temei, în cazul în care majoritatea populației va răspunde afirmativ la această întrebare, pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât dezideratul integrării europene să fie obligatoriu pentru toate guvernările ce vor urma.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană înseamnă revenirea la lumea civilizată din care face parte și țara noastră. R. Moldova „este Europa” și acum are o „șansă unică” de a-și promova valorile naționale și a alege calea dezvoltării. Câți dintre moldoveni vor în UE și câți vor să rămână în lumea rusă, va arăta referendumul de pe 20 octombrie 2024. Nu putem trăi în vid, încercând în același timp să stăm pe două scaune - este iresponsabil. Totodată, neparticiparea la referendum înseamnă să răpim viitorul copiilor noștri. Opiniile au fost exprimate de Eugen Doga, compozitor, Artist al Poporului, Iulian Ciocan, scriitor, publicist și Dmitry Lecarțev, președintele Congresului Național al Ucrainenilor din Republica Moldova, în cadrul campaniei „REFERENDUM 2024”, desfășurată de Agenția Informațională MOLDPRES.

Eugen Doga, compozitor, Artist al Poporului: „Noi suntem europeni și punctum. Europa este casa noastră și rămânem europeni cum ne-a făcut bunul Dumnezeu”

„Republica Moldova este parte a Europei, noi suntem în Europa și acest referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană este un exercițiu electoral relevant. Toți cetățenii trebuie să participe și să spună deschis: noi suntem europeni și punctum. Rușii au depășit măsura. Este ideea lor să nu vină lumea la plebiscit, ca să îi abată. Dar unde dacă nu în Europa este casa noastră? În Asia? Ce ne poate oferi turbinca lui Ivan? Noi suntem europeni și europenii trebuie să fie în Europa. Noi mergem în lumea civilizată și nu suntem cu mâinile goale. Trebuie să asigurăm perspectiva de dezvoltare națională. În perioada sovietică, cuvântul național era sinonim cu dușman, suna ca o acuzare. Acum avem această oportunitate să ne afirmăm, să ne promovăm valorile naționale, să demonstrăm întregii lumi că mereu am fost parte din cultura și civilizația europeană. Eu am scris „Oda Europei”. Rămânem europeni cum ne-a făcut bunul Dumnezeu. Pe acest pământ ne-am născut, pe acest pământ creăm, pe acest pământ continuă generația de europeni”.

Iulian Ciocan, scriitor, publicist: „Referendumul e o ocazie să vedem cu claritate câți dintre noi vor să îmbrățișeze valorile europene și câți vor să rămână în lumea rusă a lui Putin”

„E limpede că guvernanții proeuropeni au nevoie de acest referendum, de vreme ce vor să schimbe Constituția, căci e greu de presupus că vor avea suficiente mandate în Parlament ca s-o facă. Mie-mi plac referendumurile, e modalitatea cea mai democratică pentru a modifica o situație în societate. E și o ocazie să ne lămurim, să vedem cu claritate câți dintre noi vor să îmbrățișeze valorile europene și câți vor să rămână în lumea rusă a lui Putin.

Sper că războiul din Ucraina le-a luat moldovenilor vălul de pe ochi, dar nu sunt foarte convins. Iar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem e următoarea: Dar ce se va întâmpla dacă 50% dintre cetățenii Republicii Moldova vor alege, la referendum, spațiul euro-asiatic? Și chiar dacă aceștia vor fi mai puțini, vreo 30-40%, ce vor face guvernanții? Îi vor ignora și vor continua marșul viforos spre UE? În acest caz nu pot să apară niște probleme? Să fie clar, sunt proeuropean, mă sperie agresivitatea Rusiei, dar vreau să înțeleg ce au de gând să facă guvernanții”.

Dmitry Lecarțev, președintele Congresului Național al Ucrainenilor din Republica Moldova: „Astăzi alegem între civilizație și barbarie, între oportunități și stagnare”

„Aș dori să citesc strategiile despre posibile căi de dezvoltare ale R. Moldova fie în mod independent, fie în colaborare cu Rusia. Astfel de strategii nu există. Și știți de ce? În aceste scenarii nu este prevăzută nici dezvoltarea R. Moldova, nici existența ei în general. UE nu este perfectă, vedeți și voi: există probleme legate de cotele comerciale, migrație și birocrație în luarea deciziilor importante. Așa este. Dar voi vedeți vreo altă alternativă? Nu avem industrie, nu avem producție, practic nu avem valoare adăugată, iar infrastructura noastră se află într-o stare critică. Asta ar necesita investiții de miliarde. De unde planificați să le atrageți, dacă credeți că există o altă cale pentru R. Moldova?

Am permis prea mult timp să fim înșelați, alegând între nostalgia vremurilor trecute din URSS și teama de necunoscut în perspectiva aderării la UE. R. Moldova este o țară mică; nu putem asigura de sine stătător securitatea sau dezvolta economia noastră și nu putem trăi în vid, încercând în același timp să stăm pe două scaune. Acest lucru este iresponsabil atât față de noi înșine, cât și față de copiii noștri. Când spun asta, mă refer la faptul că neparticiparea la referendum înseamnă să le răpim viitorul.

Astăzi alegem între civilizație și barbarie, între oportunități și stagnare. Probabil că 30 de ani de pendulare între două direcții sunt suficienți pentru a înțelege că, în această poziție, nu avansăm. De aceea, a venit timpul să ne hotărâm, să fim maturi, să facem o alegere și să luăm o decizie cu mintea rece, mai ales că nu va exista o a doua șansă.

Pentru mine, UE reprezintă, înainte de toate, pace și protecție. Țările UE nu se confruntă între ele și nu provoacă războaie de zeci de ani. În al doilea rând, oferă posibilitatea de a ne păstra identitatea și de a nu ne dizolva în istorie. Polonezii rămân polonezi, cehii rămân cehi, iar moldovenii vor rămâne moldoveni în UE; această diversitate este o bogăție. De asemenea, este și o oportunitate. Trebuie să privim lucrurile obiectiv și lucid. UE este despre tehnologii și economie. Este leagănul civilizației și șansa de a călători într-un tren care împinge umanitatea înainte, nu de a alerga după el și a lătra. Nimeni nu promite că va fi ușor, dar brânza gratuită se găsește doar în capcana pentru șoareci. Același lucru este valabil și pentru pâinea gratuită, parcurile de distracții și gazul ieftin”.

img24006131

img24006131

img24006131

img24006131

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!