ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritatea sanitară americană FDA a autorizat o versiune actualizată de vaccinuri anti-COVID-19

11:15 | 23.08.2024 Categorie: Externe

Washington, 23 aug. /MOLDPRES/. Autorităţile sanitare americane au autorizat joi o versiune actualizată a vaccinurilor contra COVID-19 produse de Pfizer şi Moderna, companiile dând asigurări că dozele vor fi disponibile în Statele Unite ”în zilele care urmează”, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.

Noua formulă, dezvoltată pornind de la varianta KP.2 a virusului, permite o mai bună ţintire a variantelor aflate în prezent în circulaţie, oferind astfel o protecţie mai bună împotriva riscurilor de spitalizare şi de deces, a declarat Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA).

Oficialii din domeniul sănătății încurajează vaccinarea anuală împotriva coronavirusului, similar vaccinurilor antigripale anuale. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recomandă ca toate persoanele cu vârsta de minimum 6 luni să primească un nou vaccin, scrie The Washington Post.

FDA nu a aprobat încă un vaccin actualizat de la Novavax, care utilizează o metodă mai convențională de dezvoltare a vaccinurilor, dar s-a confruntat cu dificultăți financiare.

”Încurajăm cu tărie persoanele eligibile să primească un vaccin actualizat”, a declarat, într-un comunicat, Peter Marks, responsabil din cadrul FDA.

Aceste vaccinuri vor fi disponibile de la vârsta de şase luni. În cazul unei vaccinări recente, doza de rapel trebuie administrată la cel puţin două luni după precedenta.

Anunţul vine pe fundalul unei creşteri a numărului cazurilor de COVID-19 începând din iunie pe teritoriul SUA, care se pregăteşte deja pentru sezonul epidemic de iarnă.

Pfizer şi Moderna au precizat fiecare că vaccinurile lor vor fi disponibile începând ”cu zilele care urmează” în farmacii şi spitale americane, informează AFP.

”În decursul sezonului 2023-24, ne-am confruntat cu 600.000 de spitalizări din cauza COVID-19 în Statele Unite”, a declarat, într-un comunicat, Stéphane Bancel, directorul Moderna. ”A fi la zi cu vaccinul nostru COVID-19 rămâne unul dintre cele mai bune mijloace de protecţie”.

Statele Unite desfăşoară o campanie anuală de vaccinare împotriva COVID-19, de fiecare dată cu câte un vaccin actualizat, pe modelul imunizării împotriva gripei.

Însă doar 22,5% dintre adulţi şi 14% dintre copii au fost vaccinaţi cu doza actualizată pentru sezonul 2023-2024, potrivit datelor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

img24006532

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!