REFERENDUM 2024 // „Parcursul european al R. Moldova nu mai poate fi stăvilit”. Rectorul USM, Igor Șarov, absolventa cu zece pe linie la BAC, Valeria Diacioc și primarul de Mașcăuți, Valeriu Carțîn, spun „Da” la referendumul din 20 octombrie
19:40 | 28.08.2024 Categorie: Aderare la UE
Chişinău, 28 aug. /MOLDPRES/.
Cetățenii Republicii Moldova vor participa, pe 20 octombrie 2024, la un referendum constituțional în cadrul căruia vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Rezultatele plebiscitului vor constitui temei, în cazul în care majoritatea populației va răspunde afirmativ la această întrebare, pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât dezideratul integrării europene să fie obligatoriu pentru toate guvernările ce vor urma.
Uniunea Europeană (UE) deschide noi oportunități de studii pentru tinerii din Republica Moldova și creează condiții moderne de educație a unei generații noi, care va îmbrățișa plenar valorile europene. Un viitor care nu va avea nimic comun cu barbaria, alături de țările lumii democratice, într-un stat de drept consolidat poate fi asigurat doar prin aderarea Republicii Moldova la UE. Opiniile au fost exprimate de către rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov, absolventa cu zece pe linie la bacalaureat, Valeria Diacioc din Edineț și primarul de Mașcăuți, Criuleni, Valeriu Carțîn, în cadrul campaniei „REFERENDUM 2024”, desfășurată de Agenția Informațională MOLDPRES.
Igor Șarov, rectorul USM: „Suntem alături de toate statele lumii democratice, care condamnă agresiunea și agresorul, iar cea mai bună apărare este de a ne consolida statul de drept și de a parcurge pașii spre aderarea la UE”
„Subiectul integrării europene este unul deosebit de important pentru mine. Europa reprezintă nu doar un spațiu geografic vast, ci și o comunitate de valori, norme și principii care pot transforma profund societatea noastră.
În calitate de rector al celei mai mari instituții de învățământ din Republica Moldova, înțeleg foarte bine că Europa reprezintă accesul la cele mai bune practici în domeniul educațional, la programe de schimburi academice și de formare profesională, care ne oferă posibilitatea enormă de a ne dezvolta și de a ne adapta la standardele europene. Programe precum „Erasmus+”, „Horizon Europe” și alte inițiative educaționale ne deschid ușile către colaborări internaționale, facilitând mobilitatea studenților, profesorilor și cercetătorilor. Accesul la resurse educaționale, tehnologii moderne și rețele de cercetare europene stimulează inovarea și creativitatea în rândul studenților.
USM este membru al rețelei universitare „Unica” din care fac parte 55 de universități din capitalele europene – Imperial College din Londra, Universitatea din București, Universitatea din Viena, Universitatea din Bruxelles, Universitatea din Amsterdam, Freie Universitat Berlin, Universitatea din Helsinki, Universitatea Sapienza etc, combinând peste 180 000 de personal universitar și în jur de 2 000 000 de studenți!
Parcursul european al R. Moldova nu mai poate fi stăvilit, decât printr-o imixtiune externă brutală, cu sau fără implicarea oportuniștilor interni. Exemplul Ucrainei este o lecție dură, care, sper, i-a trezit și pe cei mai aprigi apărători ai Rusiei. Nu avem nimic în comun cu barbaria, lipsa de respect pentru valorile democratice, pentru valorile general umane. Suntem alături de toate statele lumii democratice, care condamnă agresiunea și agresorul, iar cea mai bună apărare este de a ne consolida statul de drept și de a parcurge pașii spre aderarea la Uniunea Europeană.
Ne aflăm, ca în anul 1918, la o răscruce a istoriei, iar spectrul anului 1940, cu toate consecințele acestuia pentru soarta noastră, ne amenință iar independența și libertatea. După cca 150 de ani de rusificare, după 30 de ani de căutări pe drumul democratizării, încă suntem ezitanți și ușor de manipulat. Am rezistat, păstrându-ne identitatea națională, însă continuăm să fim dezbinați sub tunurile propagandei rusești. Ne vor ierta, oare, copiii noștri această rătăcire?
Spun un categoric „Da” referendumului din 20 octombrie!”
Valeria Diacioc, eleva din Edineț care a obținut nota 10 pe linie la bacalaureat: „Pentru tineri, acest pas ar însemna acces la studii de cea mai înaltă calitate. Referendumul ar putea schimba viitorul generației de astăzi”
„Cred cu tot dinadinsul că Republica Moldova are un viitor frumos în față, parcursul european fiind unul dintre principalii factori care ar stimula și asigura acest lucru. Integrarea în UE ar aduce speranță în rândul tuturor cetățenilor, iar susținerea din partea Uniunii Europene, în special financiară, ar da curaj oamenilor să-și extindă viziunea, să fie deschiși să încerce lucruri noi și să construiască împreună un stat dezvoltat după modelul țărilor europene.
Pentru tineri, acest pas ar însemna acces la studii de cea mai înaltă calitate, oportunitatea de a participa la programe dedicate tinerilor ce își propun să promoveze incluziunea, diversitatea culturală, cooperarea, solidaritatea, egalitatea, spiritul civic și democratic. Totodată, tinerilor li s-ar deschide o gamă vastă de alegeri în materie de locuri de muncă, ce oferă salarii competitive și experiențe valoroase.
Pentru mine, UE înseamnă un nou început al Republicii Moldova. Înseamnă prosperitate, democrație, dezvoltare, parteneriat și oameni mai fericiți.
Referendumul din toamna acestui an este un pas crucial în parcursul nostru european, este șansa oamenilor să-și facă vocile auzite și să se implice direct în construirea viitorului Republicii Moldova. Participarea la referendum este datoria fiecărui cetățean care își dorește cu adevărat o schimbare, dar și mai importantă este implicarea tinerilor, ei fiind cei care vor resimți cel mai mult și pentru un timp mai îndelungat consecințele acestui eveniment.
Voi fi cu siguranță prezentă la referendumul din 20 octombrie, pentru că îmi doresc ca țara în care m-am născut să prospere, să se dezvolte neîncetat și să ofere moldovenilor tot ce are mai bun, aducându-i pe toți cei din diaspora înapoi acasă. Tinerilor care stau pe dubii, dacă vor merge sau nu la referendum, le-aș spune să nu ezite să o facă, pentru că poate schimba viitorul generațiilor de astăzi și al celor care urmează să vină”.
Valeriu Carţîn, primarul satului Maşcăuţi, raionul Criuleni: „Moldova merită şi trebuie să fie o țară modernă, cu totul deosebită de tot ceea ce a fost până acum”
„Copiii din satul Mașcăuți, raionul Criuleni, se bucură deja de o grădiniță reparată și dotată cu bunuri necesare dezvoltării acestora, în cadrul Programului „Satul European”. Mai mult decât atât, a fost creată o nouă grupă-creșă pentru 25 de copii. Urmare a realizării acestui proiect, primăria a asigurat acces îmbunătățit pentru 170 de copii, 28 de angajați, precum și crearea a patru locuri noi de muncă. Și aceasta trebuie să fie o normă pentru toate localitățile din țară. Alegând vectorul european, Republica Moldova are șanse să devină prosperă și confortabilă pentru toți cetățenii.
Într-o perspectivă comparativă, pe termen lung, procesul istoric al integrării europene este printre cele mai importante şi mai originale procese din istoria continentului, inclusiv datorită locului pe care Europa îl ocupă pe plan mondial. Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este opțiunea oamenilor care își doresc un alt fel de trai, într-o comunitate civilizată, unde drepturile omului sunt la ele acasă. Drumul și căile integrării europene nu sunt ușoare şi doar uniţi în decizia de a alege democrația şi libertatea, votând Moldova Europeană la 20 octombrie, vom reuşi să le parcurgem. Moldova merită şi trebuie să fie o țară modernă, cu totul deosebită de tot ceea ce a fost până acum”.