ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

REFERENDUM 2024 // Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să participe la referendum: „Este important ca decizia care va defini soarta noastră să fie luată în baza adevărului”

07:25 | 06.09.2024 Categorie: Aderare la UE

Chişinău, 5 sep. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a îndemnat cetățenii să participe  masiv la referendumul din octombrie, pentru a scrie în  Constituție calea pe care și-o doresc. „Ne angajăm să muncim foarte serios ca să ajungem în Uniunea Europeană foarte repede, căci nu avem 10 ani la dispoziție”. Afirmațiile au fost făcute de șefa statului în cadrul unei emisiuni TV, comunică MOLDPRES.

Președinta a menționat că în ultimii ani, Republica Moldova a avansat foarte mult pe calea integrării europene, iar referendumul vine să aducă claritate la acest subiect.

Noi am făcut niște pași foarte serioși pe calea integrării europene. Am ajuns la etapa în care am început negocierile, dar avem nevoie de claritate, ca să nu zică un politician sau altul că ăsta este procesul Maiei Sandu sau este procesul partidului Acțiune și Solidaritate. Noi avem nevoie de claritate. Este cea mai importantă decizie de la independență încoace și la această decizie trebuie să participe cât mai mulți oameni”, a opinat Sandu.

Ea a adăugat că ideea integrării europene nu este despre un partid politic și nu este despre o culoare politică ci este un proiect de țară. „Este o idee națională și poate nu voi fi eu cea care va semna documentul de aderare la Uniunea Europeană. Va fi poate unul dintre politicienii care astăzi stau deoparte și își zic europeni. Este un proiect al generației noastre. Este un proiect al vremurilor noastre și este singurul proiect care poate să ne ofere nouă siguranța păcii și siguranța modernizării și dezvoltării acestei țări. Moldovenii sunt unicii care trebuie să-și decidă soarta”, a adăugat președinta.

Șefa statului a menționat că există și eventuale riscuri de fraudare a alegerilor și instituțiile statului au venit cu avertizări la acest subiect, însă „acum depinde de fiecare din noi dacă vom lăsa ca aceste riscuri să fie mai puternice”.

Unele instituții funcționează mult mai bine decât în trecut și trebuie să apreciem acest lucru, dar încă nu toate funcționează și chiar dacă ar funcționa, noi vedem și în țări mai dezvoltate cu instituții puternice, unde dezinformarea și propaganda Kremlinului vine și influențează rezultatele alegerilor. Așa cum spuneam noi: putem fi și suntem mai puternici, e vorba de viața noastră, de soarta noastră, soarta copiilor noștri și trebuie să facem un efort mai mare. În primul rând, să venim la vot într-un număr mare, să combatem toate aceste dezinformări. Și în discuțiile pe care le avem cu prietenii, vecinii, colegii, membrii familiilor și pe rețelele de socializare, pentru că vedem acolo foarte mult spațiu pentru asta, dar repet, depinde de noi. Nu suntem la prima experiență. Am mai avut asemenea probleme, dar noi știm de aceste riscuri și nu există o soluție magică. Nu există o politică pe care o putem pune în aplicare și care să rezolve această problemă. Cu toții putem să contribuim ca aceste alegeri să fie în favoarea moldovenilor, în favoarea Moldovei și nu în favoarea celor care finanțează minciunile și dezinformarea. Autoritățile iau în calcul scenarii pentru această perioadă și au învățat din experiența scrutinelor anterioare. Instituțiile analizează în fiecare zi aceste riscuri și în fiecare zi, întreprind măsuri pentru ca să reducă impactul lor. Dar nu este suficient ce face statul, e important ca cu toții să ne îngrijim și să ne asigurăm că decizia care va defini soarta noastră, să fie una corectă. Mai ales dacă vorbim despre referendum, e vorba nu despre următorii patru ani, ci despre următoarele decenii. Și noi cu toții ne dorim ca această decizie să fie luată în baza adevărului”, a conchis șefa statului.

Pe 20 octombrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și un referendum constituțional cu privire la aderarea țării la Uniunea Europeană. În cadrul plebiscitului, cetățenii vor urma să răspundă la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Rezultatele plebiscitului vor constitui temei, în cazul în care majoritatea populației va răspunde afirmativ la această întrebare, pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât dezideratul integrării europene să fie obligatoriu pentru toate guvernările ce vor urma.

img24006947

img24006947

img24006947

img24006947

img24006947

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!