ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

REFERENDUM 2024 // Vicepremierul Mihai Popșoi: „Am ferma convingere că cetățenii noștri vor demonstra că știu ce este mai bine pentru țara noastră”

12:43 | 12.09.2024 Categorie: Aderare la UE

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Muncim din răsputeri pentru a mobiliza cât se poate de mult cetățenii Republicii Moldova pentru a avea un rezultat pozitiv la referendumul republican constituțional. Am ferma convingere că și de această dată, pe 20 octombrie 2024, cetățenii noștri vor demonstra că știu ce este mai bine pentru țara noastră. Declarațiile au fost făcute de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, în timpul unei emisiuni la un post privat de televiziune, informează MOLDPRES.

Șeful diplomației moldovenești a remarcat că doar un rezultat pozitiv va demonstra atât în interiorul țării, cât și în afara țării, ce își doresc cu adevărat cetățenii Republicii Moldova.

Muncim din răsputeri pentru a mobiliza cât se poate de mult cetățenii Republicii Moldova pentru a avea un rezultat pozitiv la referendumul republican constituțional. Mă refer atât la cei de acasă, cât și la cei care au fost nevoiți să plece, unde își văd ei viitorul acestei palme de pământ, unde doresc să-și vadă viitorul copiilor săi, într-un spațiu de siguranță, de prosperitate, democrație, cum este Uniunea Europeană, sau într-o regiune a agresiunii, a morții și a uciderii zilnice, pentru că asta este alternativa de la o vreme încoace. Dacă cineva își mai făcea iluzii, acum câțiva ani, că există o alternativă – procesul de integrare europeană, din februarie 2022, orice iluzie pentru orice om rațional ar fi trebuit să dispară”, a spus Mihai Popșoi.  

Oficialul a chemat cetățenii să se mobilizeze la referendum și să participe la acest exercițiu electoral.

„Nu există alternativă decât să avem o mobilizare cât se poate de mare așa încât toți cei de acasă și din afara țării, prietenii noștri, să vadă cu adevărat ce își doresc cetățenii Republicii Moldova și cât de mult își doresc acest lucru. Astfel, cu siguranță va exista o reciprocitate în rândul partenerilor noștri din Uniunea Europeană, în măsura în care vom demonstra că ne dorim acest lucru, de asta prezența la referendum este cât se poate de importantă”, a afirmat Mihai Popșoi.  

Vicepremierul a specificat că cetățenii noștri au demonstrat nu odată că sunt capabili să aleagă ceea ce e mai bine pentru copii și țara lor.

„Sunt sigur, așa cum au demonstrat, cetățenii noștri știu să aleagă grâul de neghină în pofida diverselor încercări de dezbinare, destabilizare, de învrăjbire și de corupere a alegătorilor. Cetățenii noștri au demonstrat nu odată că sunt capabili să aleagă ceea ce e mai bine pentru copii și țara lor. Am ferma convingere că și de această dată, pe 20 octombrie, oamenii vor demonstra că știu ce este mai bine pentru Republica Moldova”, a subliniat Mihai Popșoi.  

Referendumul republican constituțional se va desfășura pe 20 octombrie 2024, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Rezultatele plebiscitului vor constitui temei, în cazul în care majoritatea populației va răspunde afirmativ la această întrebare, pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât dezideratul integrării europene să fie obligatoriu pentru toate guvernările ce vor urma.

img24007176

img24007176

img24007176

img24007176

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!