ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 200 de companii vor participa la o conferință privind dezvoltarea industriei, organizată în premieră în țara noastră

13:16 | 17.09.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Peste 200 de companii vor participa la Conferința „Dialog Pro-Industrie: Catalizatorul viitorului industrial al Republicii Moldova”, care se va desfășura în premieră în țara noastră. Evenimentul va fi organizat pe 3 octombrie, la Palatul Republicii, transmite MOLDPRES. 

Conferința este organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu camerele de comerț bilaterale și asociațiile profesionale din domeniul industriei, cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și Guvernul Elveției, în cadrul proiectului „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”.

La Conferință vor participa delegațiile oamenilor de afaceri din Ucraina, România, Estonia, Italia și China.  

Președintele CCI, Sergiu Harea, a declarat astăzi la o conferință de presă că evenimentul „va marca un moment important pentru viitorul industrial al Republicii Moldova, care se confruntă la momentul actual cu multiple provocări”. „Suntem dedicați să facilităm un dialog constructiv între sectorul public și privat, având ca scop principal dezvoltarea sustenabilă și inovatoare a industriei noastre. Prin preluarea bunelor practici internaționale și colaborarea cu parteneri de dezvoltare, ne propunem să creăm oportunități reale pentru producători autohtoni și să consolidăm competitivitatea sectorului industrial moldovenesc pe termen lung”, a declarat Sergiu Harea. 

Prima ediție a Conferinței anuale „Dialog Pro-Industrie” va include paneluri de discuții cu autoritățile publice și sectorul privat, sesiuni de informare tematice și întâlniri de afaceri B2B (business to business).

În a doua parte a evenimentului se vor desfășura două sesiuni tematice. Prima sesiune va aborda programele de suport pentru antreprenori, învățământul dual și vouchere inovaționale, în timp ce a doua va explora impactul și implementarea practicilor verzi în dezvoltarea durabilă a industriei.

img24007369

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!