ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Dorin Recean: „Cu sprijinul țărilor partenere și prietene ale Republicii Moldova, punem bazele unei creșteri substanțiale și pe termen lung”

17:01 | 17.09.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Guvernul face eforturi pentru a pune bazele unei creșteri economice substanțiale și pe termen lung, iar Republica Moldova continuă să se dezvolte, în pofida tuturor provocărilor cu care se confruntă. Acest lucru este posibil și datorită sprijinului partenerilor externi, cărora prim-ministrul Dorin Recean le-a transmis un mesaj de gratitudine, astăzi, la Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

Premierul a accentuat rolul esențial al acestei platforme în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, în contextul în care, în acest an, au fost demarate negocierile de aderare la UE. Dacă inițial platforma era axată pe nevoile imediate de a absorbi șocul crizelor legate de agresiunea rusească în Ucraina, în prezent aceasta sprijină dezvoltarea pe termen lung a țării noastre, în conformitate cu obiectivul strategic de aderare la Uniunea Europeană.

„Punem bazele unei creșteri substanțiale și pe termen lung, concentrându-ne pe domeniile care au atât o capacitate de absorbție adecvată, cât și potențialul de a genera o creștere suplimentară. Astfel, acordăm prioritate infrastructurii, energiei, agriculturii durabile și cu valoare adăugată înaltă și extinderii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii”, a specificat Dorin Recean în discursul său de deschidere a evenimentului.

Pe lângă eforturile de atenuare a consecințelor agresiunii ruse în Ucraina, ale crizei energetice, premierul a accentuat și necesitatea actuală de a sprijini sectorul agricol, urmare a condițiilor meteorologice extreme. Astfel, a fost propusă inițiativa de creare a unui Fond de dezvoltare și solidaritate pentru sectorul agricol din Moldova, menit să ajute agricultorii să facă față dificultăților legate de calamitățile naturale, să se adapteze la schimbările climatice.

Evoluțiile și măsurile de realizat în domeniile prioritare de acțiune au fost discutate, pe parcursul zilei, în cadrul celor patru grupuri de lucru: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.

În declarațiile de după eveniment, miniștrii de externe ai statelor inițiatoare ale Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova au exprimat angajamentul de a sprijini parcursul european al țării noastre și de a oferi asistență pentru realizarea reformelor ce ne vor ajuta să avansăm pe această cale.

Ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, a menționat că, în cadrul celor patru conferințe ministeriale și prin activitatea grupurilor de lucru subordonate, s-a reușit mobilizarea de resurse importante pentru susținerea Republicii Moldova. „România va continua să fie alături de Republica Moldova în plan bilateral, în plan european, dar și în ceea ce privește aspecte concrete legate de dezvoltarea economică, consolidarea infrastructurii, a securității energetice. Avem la nivel bilateral multiple proiecte în diverse stadii de implementare și rămânem profund dedicați angajamentului asumat la toate nivelurile, la București, de a furniza întregul sprijin pe care-l putem mobiliza în beneficiul Republicii Moldova”, a subliniat Luminița Odobescu.

La rândul său, ministra federală pentru Afaceri Externe a Germaniei, Annalena Baerbock, de asemenea a accentuat succesul diplomatic al Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova. „De la reacții la crize, trecem la dezvoltarea strategică. În pofida contextului regional dificil, agresiunii ruse în Ucraina și războiului hibrid cu care se confruntă Republica Moldova, ați reușit să vă apropiați tot mai mult de Uniunea Europeană, datorită perseverenței autorităților și a cetățenilor. Moldova este bine pregătită, dar mai avem încă multe de făcut, toți împreună”, a declarat oficiala germană.

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, a mulțumit țărilor partenere și prietene pentru sprijinul generos oferit țării noastre. „Acest sprijin se vede în toate satele și orașele noastre, prin proiectele de infrastructură, eficiență energetică, proiecte care consolidează reziliența instituțiilor noastre, în contextul amenințărilor hibride”, a opinat șeful diplomației moldovenești.

„Suntem în situația în care putem să resetăm platforma de sprijin în cea de parteneriat și suntem încrezători că am depășit cea mai dificilă perioadă și putem planifica pe termen mediu și lung, să gândim și să consolidăm democrația, statul de drept și economia țării noastre”, a mai adăugat vicepremierul Mihai Popșoi.

La Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Moldova au fost semnate nouă acorduri de finanțare, implementarea cărora va accelera modernizarea țării și adaptarea la schimbările climatice. 

Platforma de Parteneriat pentru Moldova a fost inițiată de România, Germania și Franța și se află la cea de-a cincea ediție. Evenimentul a reunit peste 65 de delegații - miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale. 

img24007389

img24007389

img24007389

img24007389

img24007389

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!