ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de externe al Ucrainei: „Suntem bucuroși că R. Moldova este alături de noi pe acest drum, pentru că UE înseamnă bunăstare pentru cetățeni”

16:13 | 19.09.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Suntem bucuroși că Republica Moldova este alături de noi pe acest drum, pentru că Uniunea Europeană înseamnă bunăstare pentru cetățeni, posibilități de dezvoltare pentru economie și oportunități de colaborare pentru vecini. Afirmația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Andrii Sybiha, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi. Cei doi oficiali s-au angajat să acționeze coordonat, cu voință și determinare pentru avansarea pe dimensiunea europeană, comunică MOLDPRES.

În cadrul conferinței comune, șeful diplomației de la Chișinău a reconfirmat sprijinul ferm al țării noastre pentru suveranitatea, integritatea teritorială, unitatea și independența Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

„Țara noastră condamnă hotărât agresiunea armată, neprovocată și nelegitimă a Rusiei împotriva Ucrainei, o agresiune asociată cu multiple crime de război, pierderea de vieți omenești, ocuparea de teritorii și distrugerea masivă a infrastructurii. De la începutul războiului, țara noastră este alături de Ucraina și o susține în cadrul tuturor forurilor și platformelor internaționale. În acest context, doresc să reconfirm aparte sprijinul deplin pentru „Formula Păcii”, propusă de președintele Volodymir Zelensky, formulă care este singura cale către o pace cuprinzătoare, justă și durabilă”, a opinat Popșoi.

De asemenea, ministrul a reiterat voința fermă a Republicii Moldova de a ajuta în continuare cei peste 125 mii de cetățenii ucraineni refugiați în țara noastră, prin acordarea de sprijin social, școlarizarea copiilor, angajarea în câmpul muncii, oferirea de ajutor umanitar.

„Suntem bucuroși că Republica Moldova este alături de noi pe acest drum, pentru că Uniunea Europeană înseamnă bunăstare pentru cetățeni, posibilități de dezvoltare pentru economie și oportunități de colaborare pentru vecini. Principalul e să credem în succes și să nu dăm Rusiei posibilitatea să ne abată din acest drum”, a declarat ministrul Andrii Sybiha.

De asemenea, șeful diplomației ucrainene s-a referit la importanța unor măsuri coordonate între ambele țări pentru combaterea amenințărilor hibride.

„Ucraina e alături de Republica Moldova în combaterea dezinformării ruse. În discuțiile de astăzi, ne-am coordonat acțiunile pentru combaterea acesteia atât la nivel național, cât și regional. Atâta timp cât Ucraina rezistă, Moldova e în siguranță”, a spus Sybiha.

El a reafirmat sprijinul Ucrainei pentru identificarea unei soluții pentru reglementarea transnistreană. „Regiunea transnistreană e Moldova, iar Rusia trebuie să-și evacueze de acolo armata. Ucraina va rămâne și în continuare alături de Republica Moldova în procesul de negocieri”, a spus ministrul ucrainean.

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a efectuat astăzi prima sa vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația vicepremierului Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe.

img24007460

img24007460

img24007460

img24007460

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!