DOC Certificarea performanței energetice a clădirilor devine obligatorie. Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial
09:20 | 26.09.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Clădirile noi, cele supuse renovării, precum și cele care urmează a fi vândute sau închiriate vor trece obligatoriu prin procedura de certificare energetică și vor deține certificate de performanță energetică. Astfel, imobilele vor fi încadrate într-o categorie de performanță energetică pe o scară de la A (cea mai eficientă) până la G (cea mai puțin eficientă), iar aceste informații vor fi afișate vizibil în cazul clădirilor publice. Regulamentul care stabilește regulile certificării a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Documentul stabilește cerințele specifice și pașii necesari pentru certificarea performanței energetice a clădirilor, inclusiv întocmirea certificatelor de performanță energetică, gestionarea Registrului electronic al certificatelor și modul de informare a potențialilor cumpărători sau chiriași despre eficiența energetică a clădirilor.
Certificarea va fi realizată de evaluatori energetici calificați, iar procesul de certificare va cuprinde colectarea datelor, inspectarea clădirii și analiza consumului energetic.
Certificarea performanței energetice va fi obligatorie pentru clădirile noi și unitățile de clădire viitoare, precum și pentru clădirile existente care sunt supuse unor renovări majore. De asemenea, clădirile care urmează să fie vândute sau închiriate trebuie să treacă prin această procedură. Certificarea este impusă și pentru clădirile publice care au o suprafață utilă mai mare de 250 m², precum și pentru clădirile publice care dețin un certificat energetic, dar au suferit modificări semnificative, cum ar fi reconstrucții, extinderi sau modernizări care influențează performanța energetică.
Pe de altă parte, anumite clădiri sunt exceptate de la această procedură. Printre acestea se numără clădirile protejate ca monumente istorice, lăcașurile de cult și clădirile destinate activităților religioase, precum și clădirile provizorii, industriale și agricole care nu sunt destinate locuirii. De asemenea, clădirile cu o suprafață utilă mai mică de 50 m² sunt exceptate de la această obligativitate.
Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de certificare a performanței energetice a clădirilor intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția unor prevederi privind controlul certificatelor de performanță energetică, care vor intra în vigoare la expirarea termenului de șase luni de la publicare.
Sursa: monitorul.gov.md