REPORTAJ MOLDPRES: Ruta Muşatinilor - de la Ardud, prin Sângerei, Chişinău, până la Shabo - un exemplu de păstrare a identității naţionale în context european

În cei aproape trei ani care au trecut de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova, oamenii au înţeles că singura cale corectă este aderarea europeană. Doar în spaţiul european, fiecare entitate naţională poate beneficia de drepturi, ordine, regulă, legalitate şi oricine are posibilitate să-şi păstreze identitatea naţională. Or, transformările regionale pot face comunităţile din Republica Moldova şi Ucraina, cu ajutorul României, mai competitive în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Monica Dinu, consultant pentru fonduri europene din România: Am scris un proiect, Ruta Muşatinilor. Am făcut asta ca să pot cuprinde mai multe localităţi care au avut incidenţă cu cineva din familia Muşat. Bineînteles, cel mai cunoscut reprezentant al familiei Muşat a fost Ştefan cel Mare.

Localitatea Shabo din Ucraina este punctul terminus al Rutei. Aceasta începe în Ardud, locul de baştină al Drăgoşeştilor (primii Muşatini), trece prin Sighetu Marmaţiei (România), apoi Sângerei, Chişinău (Republica Moldova), ajunge la Borodino (actualmente Bugeac) şi în final la Shabo (Ucraina).

Cetatea Albă și Centrul de Cultură a Vinului „Shabo”

Istoria așezării își are începutul încă din secolul VI î.Hr., odată cu stabilirea coloniștilor greci în zonă. În perioada medievală, comercianții genovezi ridică fortul pe locul unor construcții antice. În secolul XIV este cucerită de domnul Moldovei, Roman Mușat, care-i aduce modificări importante, iar predecesorii săi au transformat-o într-o adevărată fortăreață. În 1484, cetatea este cucerită de Imperiul Otoman, care a botezat-o Ak-Kerman. Începând cu anul 1774 intră sub controlul rus. Iar în secolul XX cetatea este ocupată repetat de către armata sovietică și română.

Shabo este o vinărie ucraineană, situată în sud-vestul Ucrainei, la o distanță de 75 km de Odesa și 180 km de Chișinău. Fiind un centru al culturii vinului, aici sunt respectate toate standardele pentru crearea celor mai selecte băuturi nobile. Istoria vinăriei pornește din perioada ocupației otomane, dar înflorește în secolul XIX, când teritoriul este ocupat de emigranți elvețieni. Astfel, treptat Shabo devine „un terroir” ucrainean al vinurilor europene. Din 2003 este transformat într-un complex vinicol impunător, cu ciclu complet de realizare: cultivare, prelucrare, producere și vânzare a vinului, spumantelor și băuturilor tari. Principalele atracții: aleea strugurilor, muzeul vinului și vinificației, un centru expozițional de artă sculpturală și arhitectonică, un multivizion, două săli de degustare, galerii de depozitare a vinului, un laborator, „Casa Vinului Spumant”.

Autorităţile de la Shabo sunt determinate să se implice în proiectul Ruta Muşatinilor nu doar cu vinăria, ci şi cu alte programe ce vizează crearea unui complex turistic, în imediată apropiere de limanul râului Nistru ce îl desparte de Marea Neagră.

Din acest program face parte şi restaurarea fostei maternităţi din Shabo, care să devină un muzeu al localităţii.

Lilia Skalozub, coordonator de proiect din partea administraţiei Shabo: Avem foarte multe planuri. Suntem o localitate cu o aşezare geografică cum mai rar găsești şi nişte posibilităţi care ar fi păcat să nu fie valorificate. Da, suntem o ţară în război, însă ne dorim pace şi dezvoltare. Or, soldaţii noştri îşi jertfesc viaţa nu în zadar, ei mor pe front în numele a ceva. Fiecare viaţă a lor are un preţ, prioritar în numele dezvoltării şi prosperării ţării noastre. Războiul se va termina, iar noi vom avea de dat un raport: ce am făcut, am stat şi am aşteptat mană cerească sau am făcut orice ne-a stat în putinţă ca să creştem şi să ne dezvoltăm.

Pe lângă combinația arhitecturală specifică, portul și plajele sale atractive, Shabo poate deveni un loc special dedicat gurmanzilor sau pur și simplu iubitorilor de mâncare aleasă, fiind în nemijlocită apropiere de cunoscuta Piață alimentară orășenească din Odesa. Este un concept original, în stilul bazarurilor orientale, cu o largă diversitate de feluri de mâncare, la prețuri foarte accesibile.

Cheia succesului unui proiect se află în mâinile oamenilor, sugerează Monica Dinu. Consultanta pentru fonduri europene susține că pe lângă mijloacele financiare, proiectul necesită a fi alimentat și din surse spirituale, cum ar fi dorința oamenilor de a vedea obiectivele realizate, entuziasmul cu care muncesc în acest proiect. Încrederea în propriile forțe trebuie să îi însoțească pe întreg parcursul derulării proiectului.

Monica Dinu: Orice proiect, dacă ne referim la Euroregiunea Bugeac, pe mine m-a convins că astfel de proiecte apar din dorința oamenilor şi pentru că regiunea are deja o anumită omogenitate. Bineînţeles că ar mai fi nevoie de muncă, iar oamenii să nu-şi piardă entuziasmul pe parcurs. Este un drum lung şi oboseşti, când alergi mult. Or, trebuie ca cineva din grup şi, probabil, alternativ, prin anumite persoane, să regăsească acel entuziasm ca să-l retransmită grupului că să fie înţeles că orice drum lung şi chinuitor are un succes.  Ca să înţeleagă că peste zece ani vor ajunge la rezultatul scontat.

Mijloacele financiare din bugetul țării nu sunt suficiente pentru a reconstrui unele obiective de importanță socială într-o anumită comunitate. Fondurile europene oferă posibilități mai largi de a realiza aceste intenții, oferind solicitantului de finanțare o anumită libertate în administrarea proiectului, explică Monica Dinu. Consultanta pentru fonduri europene a relevat că datorită finanțării UE, România a cunoscut o dezvoltare „incredibilă”. Ceea ce se doreşte şi în Republica Moldova şi în Ucraina.

Ştefan cel Mare a fost cel mai mare domnitor pe care l-a avut Moldova, între anii 1457 – 1504. Calitățile sale de bun strateg și diplomat, inițiativele întreprinse pentru dezvoltarea culturii prin ctitorirea unui număr impresionant de biserici și mănăstiri și bătăliile purtate și câștigate pentru apărarea integrității țării l-au transformat într-un erou legendar.

Voievodul Ștefan cel Mare a venit la putere într-o Moldovă dezbinată, pe cale de a-și pierde identitatea, într-o Moldovă pe care a așezat-o din temelii. Fiindcă pericolul otoman creștea vertiginos după căderea Constantinopolului, a crescut armata - “oastea cea mare” din răzeși și țărani, a consolidat militar cetățile aflate la graniță, creând un sistem de fortificații ce cuprindea cetăți dintre care patru se aflau pe râul Nistru: Cetatea Soroca, Cetatea Tighina, Cetatea Albă, Hotinul și Orhei - pe râul Răut. Dintre cele peste 40 de războaie și bătălii purtate, doar una a avut loc pe teritoriul actualei Republici Moldova și a rămas în istorie ca victorioasa luptă de la Lipnic împotriva tătarilor din anul 1469.

A avut o mare grijă pentru consolidarea economică a țării, stimulând relațiile comerciale externe, ceea ce i-a adus bani şi faimă. Unul dintre cele mai importante drumuri comerciale ale Europei, „drumul mirodeniilor“, trecea prin Moldova, iar Ştefan cel Mare a fost primul care a înţeles pe deplin importanţa acestui mare avantaj şi l-a exploatat în folosul său.

Pe vremea domniei lui Ștefan cel Mare, Moldova devenise una dintre cele mai importante regiuni de cultivare a viței de vie și producere a vinului în cadrul mănăstirilor. Viticultura și-a atins apogeul, iar postul de paharnic la curtea domnească a fost instituit anume de Voievodul Ștefan.

Numit de Papa Sixt al IV-lea drept „atlet al lui Cristos”, Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită bisericii. Conducătorul Moldovei construiește un număr impresionant de lăcașuri de cult. Tradiția populară îi atribuie ctitorirea a 44 de biserici, dar în mod cert sunt cunoscute 32 de zidiri. A fost ctitorul multor mănăstiri și biserici din Moldova, cum e Căpriana, biserica veche de la Lăpușna, bisericuța de la Lipnic, iar la Țâpova, circulă legenda că s-ar fi cununat cu cea de-a treia soție a sa, Maria Voichița.

La peste 500 de ani distanţă în timp, vorbim despre el ca şi cum nici n-ar fi murit, ba chiar ar mai exista încă, undeva pe-aici, peste tot în Moldova, iar marile sale lecții - de strategie, diplomație, economie și creștinătate rămân de o uimitoare actualitate și astăzi.

Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova reprezintă o oportunitate de conștientizare și de promovare a unei părți din inestimabila moștenire pe care ne-a lăsat-o simbolul renașterii vieții culturale, spirituale și monahale pe teritoriul Moldovei, Basarabiei și Bucovinei.

Corespondent Lilia Grubîi