REFERENDUM 2024 // Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” îndeamnă alegătorii să participe la referendum: „Este o ocazie unică când o decizie atât de importantă poate fi luată de cetățeni și nu de politicieni. Nu lăsați pe alții să decidă pentru voi!”
11:57 | 17.10.2024 Categorie: Aderare la UE
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/.
Pe 20 octombrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și un referendum constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană.
Cetățenii Republicii Moldova vor participa, pe 20 octombrie 2024, la un referendum constituțional în cadrul căruia vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Reprezentanții inițiativei civice „Cetățeni pentru Europa” fac apel la mobilizare pentru referendumul din 20 octombrie, subliniind importanța plebiscitului pentru viitorul democratic și prosper al Republicii Moldova. Personalități din diverse domenii, printre care, fostul ministru de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, soprana Valentina Nafornița, jurnalistul Alex Cozer, au transmis mesaje de susținere a parcursului european, încurajând cetățenii să voteze pentru un viitor stabil în cadrul Uniunii Europene.
Nicu Popescu, ex-ministru al afacerilor Externe și Integrării Europene: „Vă chem pe toți la vot, nu lăsați pe alții să decidă pentru voi!”
„Suntem în pragul unui eveniment istoric pentru țara noastră. Oamenii noștri știu că vor cu toții să trăiască într-o țară calmă, pașnică, liniștită, democratică, liberă și doar Europa ne poate asigura aceste condiții, doar Europa ne poate asigura păstrarea acestui calm și liniștea și, evident, doar Europa ne poate asigura că, în baza acestor realizări pe care le avem, putem construi și o economie mai bună, și locuri de muncă mai bune, salarii mai bune în această familie de state europene care ne vor permite treptat ca și concetățenii noștri plecați din țară să revină. Cei care își pun întrebarea dacă vor să plece să nu-și mai pună această întrebare, pentru că se pot regăsi în țara lor.
Doar Europa ne poate oferi acest cadru în care putem și în continuare să dezvoltăm țara noastră, să păstrăm lucrurile bune pe care le avem. Vă chem pe toți la vot, nu lăsați pe alții să decidă pentru voi, nu lăsați pe alții să vă fure votul, cumpărând voturile acelor oameni care din păcate continuă să-și vândă nu doar votul lor, dar și viitorul nostru. De aceea, nu putem să lăsăm țara noastră pe mâna lor. Vă rog, ieșiți toți la vot, faceți o decizie informată, este absolut esențial ca această decizie să fie a voastră, decizia vă aparține. Dar această decizie nu trebuie cedată absolut nimănui și în cazul unui referendum nu există turul II. Pe 20 octombrie, toți ieșim la vot. Până atunci ne-am informat, am discutat și decidem pentru noi care este viitorul nostru. Viitorul nostru este un viitor al păcii, al libertății, democrației și prosperității în familia de state europene”.
Alex Cozer, jurnalist: „Astăzi, nu mai trebuie să ieșim în stradă pentru a ne apăra democrația și viitorul. Putem facem acest lucru mergând la vot”.
„Astăzi, nu mai trebuie să ieșim în stradă, să stăm în corturi, să înghețăm pentru a ne apăra democrația și viitorul. Astăzi, putem să facem acest lucru mergând la vot. Și asta chiar este un mare plus și o mare diferență față de ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii în Republica Moldova. Duminică, pentru un simplu vot, pentru un simplu efort de a ne deplasa câteva zeci, sute de metri aici în Republica Moldova, cei din diaspora, poate un pic mai mult, noi putem să cimentăm parcursul nostru, nu doar european. În spatele expresiei parcursului european se ascund mult mai multe lucruri. Este vorba despre viitorul nostru prosper, liber, democratic, în pace, aici la noi acasă.
Haideți, de data asta, să ne apărăm democrația și libertatea prin vot. Noi trebuie cu toții să înțelegem că este vorba despre viitorul nostru și nu doar al nostru, dar al generațiilor următoare. Este extrem de important ce vom demonstra noi ca cetățeni ai Republicii Moldova, duminică. Așa că mai sunt două zile până atunci, implicați-vă și voi, indiferent unde sunteți, că sunteți la Chișinău, că sunteți la Briceni, la Cahul, la Roma, la Paris, la Londra, la Chicago, implicați-vă și vorbiți cu cei care sunt mai puțin informați, ajutați-i ca duminică să-și facă un bine lor și urmașilor”.
Valentina Nafornița, soprană: „Putem să ne construim acasă o lume frumoasă votând „da” pentru Uniunea Europeană”
„Eu cred că suntem atât de privilegiați că avem dreptul la vot, avem o ocazie și o oportunitate să decidem pentru noi viitorul, pentru copii, dar chiar și pentru bunicii noștri, pentru că ne dorim să trăiască într-o țară prosperă, frumoasă, să călătorească liber, să poată să își vadă familiile revenind acasă. Eu mi-aș dori să fac mai multe lucruri acasă, să cânt mai mult acasă, să am oportunitățile și șansele pe care le am acolo (în UE n.a.) și nu este imposibil. Doar noi putem să ne construim aceste posibilități și această libertate și lume frumoasă acasă, mergând la vot și votând „da” pentru Uniunea Europeană.
Sunt un artist autentic, oamenii văd ceva ce poate nu văd la alți artiști, dar dacă nu studiam la București, fiind România pe atunci deja o țară din Uniunea Europeană, eu nu ajungeam să am aceste uși, oportunități, ca să ajung acum să fiu cine sunt.
Acum, avem această șansă fantastică, și eu o spun asta cu mare emoție în suflet și cu o mare speranță și cu mare optimism, că luni, când ne vom trezi, o să avem un rezultat superb și rezultatul ăsta va schimba viața, va schimba viitorul țării noastre și vă îndemn cu tot dragul și cu toată încrederea să faceți acest lucru și să mergeți la vot pe data de 20 octombrie, să votați, da, pentru Uniunea Europeană”.
Maria Mardari, reprezentantă a mediului de afaceri: „Republica Moldova și-a creat un curs european și nu putem da înapoi. Vrem mai multă deschidere pe piața europeană”
„Noi ne dăm tare bine seama că Moldova deja și-a creat un curs european și noi nu putem să dăm înapoi. Este cert că deja mulți dintre antreprenori au activități în Europa, au piețe de desfacere. Ceea ce și este bine, dar vrem să fim mai mulți acolo, vrem să avem mai multe deschideri către piețele europene. Vrem să beneficiem de mai multe suporturi, pentru că Uniunea Europeană ne oferă aceste șanse. Pentru asta trebuie să muncim, fie că ești antreprenor, fie că ești cetățean de rând, fiecare trebuie să aibă o mică contribuție.
Noi avem această oportunitate acum, noi avem această șansă și nu trebuie să o ratăm, fiindcă dacă o ratăm acum, nu știm dacă ea va mai fi. Trebuie să riscăm, să ne asumăm această responsabilitate. Vom fi și noi în rând cu lumea și vom încerca să demonstram că noi putem să fim acolo unde sunt ei, și noi putem să facem parte din această familie mare. Noi merităm să fim acolo, dar doar de noi depinde. Duminică, 20 octombrie, trebuie să fim prezenți la referendum. Prezența fiecăruia contează, prezența la referendum contează foarte mult, lumea trebuie să înțeleagă, să conștientizeze. Sperăm luni să avem deja rezultatul care îl dorim cu toții”.
Valeriu Pașa, președintele Asociației Obștești WatchDog.MD: „Referendumul - o ocazie unică când o decizie atât de importantă poate fi luată de cetățeni și nu de politicieni”
„Este o ocazie unică când o decizie atât de importantă poate să fie luată de cetățeni și nu de politicieni. Nu prea am avut astfel de ocazii care să se realizeze. Îndemn cetățenii să fie activi, să participe la acest referendum, în cadrul căruia duminică urmează toți împreună să decidem prin vot direct în cel mai democratic mod soarta Republicii Moldova”.