ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

10 morţi şi 24 de răniţi după atacul Rusiei asupra orașului ucrainean Zaporojie

10:55 | 07.12.2024 Categorie: Externe

Kiev, 7 dec. /MOLDPRES/. Bilanţul atacului Rusiei de vineri seara asupra oraşului Zaporojie, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei, a crescut la 10 morţi şi 24 de răniţi, între care trei copii, au anunţat serviciile de urgenţă ucrainene, citate de AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Zaporojie.10 persoane", au transmis serviciile de salvare naţionale pe contul lor de Telegram, adăugând că "a fost stins incendiul de la clădirea staţiei de service auto şi de la cele şase maşini".

Ivan Fiodorov, guvernatorul regiunii Zaporojie, a indicat pe Telegram un bilanţ de 24 de răniţi, între care o "fetiţă de numai patru luni", precum şi alţi doi copii, între patru şi respectiv 11 ani.

La scurt timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova că nu doreşte o "pace reală".

"Miile de lovituri de acest tip efectuate de Rusia în timpul acestui război arată clar că Putin nu are nevoie de o pace reală", a reacţionat Zelenski într-un mesaj pe Telegram.

Preşedintele ucrainean a evocat şi lovitura din aceeaşi zi asupra asupra Krivoi Rog (centrul Ucrainei), oraşul său natal: "17 persoane au fost rănite. Două dintre ele au decedat între timp", a explicat el în declaraţie.

Printre răniţi se află şi un "băieţel de 6 ani", potrivit lui Oleksandr Vikul, şeful administraţiei militare din Krivoi Rog, într-un mesaj pe Telegram.

Preşedintele Zelenski urmează să se deplaseze la Paris în acest weekend pentru ceremoniile dedicate redeschiderii Catedralei Notre-Dame, a declarat pentru AFP un înalt responsabil ucrainean, unde el speră să se întâlnească cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump.

Zelenski a afirmat în repetate rânduri că Ucraina nu ar fi în măsură să respingă avansul trupelor ruse fără sprijinul SUA, iar Kievul se teme că Trump va încerca să-l forţeze să accepte condiţii de pace favorabile Rusiei.

Această serie de lovituri intervine după săptămâni de escaladare în războiul care durează de aproape trei ani, Moscova intensificându-şu atacurile asupra infrastructurii energetice la început de iarnă.

img24010054

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!