ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Volodimir Zelenski: Ucraina a pierdut 43.000 de militari pe câmpul de luptă de la începutul războiului

13:58 | 08.12.2024 Categorie: Externe

Kiev, 8 dec. /MOLDPRES/. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică că 43.000 de militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi 370.000 au fost răniţi de la începutul conflictului cu Rusia, în urmă cu aproape trei ani, relatează AFP, citată de news.ro și MOLDPRES.

”De la începutul războiului, Ucraina a pierdut 43.000 de militari ucişi pe câmpul de luptă”, anunţă pe reţele de socializare Volodimir Zelenski.

El adaugă că alţi 370.000 au fost răniţi, dintre care jumătate s-au întors în luptă.

Preşedintele ucrainean afirmă totodată că Ucraina are nevoie de o ”pace durabilă”, pe care Rusia să nu o poată ”distruge în câţiva ani” prin lansarea unui nou conflict.

El face aceste declaraţii în urma unei întâlniri sâmbătă cu preşedintele american ales Donald Trump la Paris.

”Am declarat că avem nevoie de o pace dreaptă şi durabilă, o pace pe care ruşii să nu o poată distruge în câţiva ani, aşa cum au făcut în multe rânduri în trecut”, subliniază pe Telegram Zelenski. 

 

img24010065

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!