ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO Veste bună pentru ungheneni: Lacul „Delia” a fost transmis oficial din proprietatea statului în administrarea primăriei

12:31 | 09.12.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat ieri o vizită la lacul „Delia” din municipiul Ungheni, unde a anunțat oficial transmiterea acestuia din proprietatea statului în administrarea Primăriei Ungheni. Această decizie reprezintă un moment de referință pentru comunitatea locală, oferind noi oportunități de dezvoltare și modernizare a zonei, transmite MOLDPRES.

Prin preluarea administrării lacului, Primăria Ungheni va putea investi în revitalizarea zonei, crearea unor spații de recreere moderne și îmbunătățirea infrastructurii. Printre prioritățile deja identificate se numără renovarea școlii de kaiac-canoe, consolidarea digului și amenajarea lacului ca un loc de agrement atractiv și sigur pentru cetățeni.

„Transmit mulțumiri tuturor celor implicați pentru eforturile comune și colaborare. Deși transmiterea lacului a fost tergiversată timp de zeci de ani, prin muncă și determinare, am reușit să promovăm această hotărâre de Guvern în timp record, oferind astfel o soluție durabilă și benefică pentru întreaga comunitate din Ungheni. Împreună construim un viitor mai bun”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu în cadrul vizitei la Ungheni. 

De asemenea, ministrul Mediului a reafirmat angajamentul de a sprijini astfel de inițiative și de a promova soluții durabile pentru protecția mediului și bunăstarea cetățenilor.

Guvernul a aprobat pe 4 decembrie proiectul de hotărâre prin care lacul „Delia” din municipiul Ungheni va fi transmis, cu titlu gratuit, din proprietatea statului în proprietatea unității administrativ-teritoriale Ungheni. Proiectul vizează transferul unui bun imobil aflat în domeniul public al statului, pe un teren de 111 hectare, pentru a îmbunătăți gestionarea și exploatarea acestuia în interesul comunității locale.

Scopul principal al acestui proiect este de a proteja și revitaliza bazinul acvatic din intravilanul municipiului Ungheni, contribuind astfel la îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de trai pentru cetățeni. După transmiterea lacului „Delia” la primăria municipiului Ungheni, autoritățile locale vor putea implementa planuri de modernizare a zonei, inclusiv renovarea școlii de kaiac-canoe, reconstrucția digului și barajului, decolmatarea iazului, precum și  amenajarea unei zone de odihnă.

Proiectul va oferi primăriei municipiului Ungheni posibilitatea de a gestiona lacul într-un mod mai eficient, garantând protejarea și valorificarea corespunzătoare a resurselor naturale.

 

 

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

img24010087

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!