ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Descinderi la Bălți într-un dosar de corupție. Un avocat a fost reținut, iar un altul este cercetat în stare de libertate

09:48 | 13.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 13 dec. /MOLDPRES/.Doi avocați sunt cercetați de CNA și procurori într-o cauză penală pornită pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, ofițerii anticorupție, sub conducerea Procuraturii Bălți, au desfășurat 30 de percheziții în patru cauze penale conexate într-o singură procedură, în care sunt vizați doi avocați. Apărătorii sunt bănuiți că ar fi pretins de la niște pușcăriași și rudele acestora sume de bani ce variau între 1.000 și 5.000 de euro, pentru a influența deciziile magistraților.

În perioada iunie – noiembrie 2024, bănuiții ar fi susținut că au influență asupra unor magistrați și că, în schimbul unor sume de bani, îi pot determina să emită decizii favorabile în privința unor condamnați, cum ar fi eliberarea condiționată din detenție înainte de termen sau înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o sancțiune mai blândă.

În prezent, unul dintre avocați este reținut pentru 72 de ore, al doilea fiind cercetat în stare de libertate.

img24010271

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!