Mai multe raioane vor primi autobuze școlare, procurate cu sprijinul Guvernului României
11:23 | 14.12.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a repartizat ieri ultimele nouă autobuze școlare din cele 69 procurate cu sprijinul Guvernului României. Acestea vor ajunge în școlile din raioanele Briceni, Căușeni, Criuleni, Florești, Ocnița, Rezina, Soroca, Ștefan-Vodă și Comrat, transmite MOLDPRES.
„Mijloacele de transport au câte 17 locuri și respectă standardele europene, fiind echipate cu sistem electronic de control al stabilității, sistem de aer condiţionat și cu treaptă de urcare/coborâre pentru copii”, explică MEC.
Microbuzele au fost achiziționate din contul asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferită de Guvernul României. Întregul lot cuprinde 69 de unități de transport școlar, dintre care 40 au fost distribuite în luna august, iar altele 20 în luna octombrie curent.
România a susținut și anterior asigurarea cu autobuze a instituțiilor de învățământ din Republica Moldova. Astfel, în anul 2014 Guvernul României a oferit o donație de 100 de microbuze destinate transportului de elevi, alte 95 de unități de transport școlar fiind oferite țării noastre în anul 2017.