ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Gestionarea fondurilor și intervențiilor în agricultură va fi reglementată de o nouă lege 

12:36 | 18.12.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole. Noua lege va asigura un sistem mai eficient de acordare a sprijinului financiar în sectorul agricol, care să contribuie la creșterea competitivității sectorului, dezvoltarea durabilă a mediului rural și combaterea schimbărilor climatice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

În același timp, proiectul de lege va crea un cadru legislativ național integrat, coerent și corelat cu obiectivele politicii agricole comune a Uniunii Europene, astfel încât să susțină atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii. 

Documentul prevede implementarea Programului Strategic al Politicii Agricole, care va stabili strategiile de intervenție, condițiile și mărimea resurselor financiare acordate, precum și indicatorii de monitorizare, evaluare și de rezultat.

De asemenea, proiectul reglementează acordarea sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) pentru diverse tipuri de intervenții, cum ar fi plăți directe, intervenții sectoriale și pentru dezvoltarea rurală, în scopul modernizării fermelor, dezvoltării infrastructurii rurale și promovării inovațiilor în agricultură.

În acest sens, sunt stabilite criterii obiective și nediscriminatorii pentru toate părțile implicate, precum și procedura de depunere și examinare a cererilor de acordare a sprijinului financiar. Durata unui apel este de cel mult 90 de zile, dar nu mai puţin de 30 de zile. Pentru a beneficia de plăți directe și anuale, potențialii beneficiari vor trebui să respecte standarde de mediu, sănătate publică și bunăstare animală.

Proiectul de lege prevede și extinderea serviciilor de consiliere agricolă în ceea ce privește gestionarea terenurilor și fermelor.

Potrivit Legii bugetului de stat pentru 2025, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural este planificat în mărime de 1,7 miliarde de lei. 

img24010451

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!