ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea ţării a felicitat cetăţenii cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului pe stil nou: „Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții”

12:43 | 25.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 25 dec. /MOLDPRES/. Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Fie ca această sărbătoare să fie și pentru noi, ca țară, un prilej de unitate și speranță, care să ne reamintească că, prin bunătate și credință, putem construi împreună un viitor mai luminos, se spune în felicitarea preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului pe stil nou, transmite MOLDPRES.

„Le mulțumesc cetelor de colindători care au trecut pragul Președinției în ajunul Nașterii Domnului, ca să ne bucure cu frumoasele colinde. Pentru că păstrează credința și duc mai departe tradițiile bogate ale neamului, suntem recunoscători Ansamblurilor „Codrencele”, „Crenguță de iederă” și „Doina Ișnovățului”, cercului de creație „Curcubeul”, grupului de chitariști „Unflok” și corului feminin de cameră „RENAISSANCE”, și artiștilor din Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova. Crăciun fericit, dragi cetățeni!”, a relevat şefa statului.

„Dragi moldoveni, vă doresc să ne bucurăm de magia Crăciunului și de timpul petrecut alături de cei dragi, oriunde am fi, în casele noastre alături de copii sau peste hotare. Adunați în familie, alături de prieteni, să prețuim aceste momente unice, să ne deschidem larg inimile pentru bunătate, pentru cetele de colindători și cu dragoste și recunoștință să ne bucurăm de sărbătoarea Nașterii Domnului. Crăciun fericit!”, se arată în mesajul de felicitare al preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Şi prim-ministrul Dorin Recean a felicitat cetăţenii cu ocaza sărbătorii. „Vă doresc un Crăciun fericit, plin de liniște alături de cei dragi. Să fim mai buni și să ne sprijinim unii pe alții. Crăciun fericit!”, scrie premierul.

 

 

img24010691

img24010691

img24010691

img24010691

img24010691

img24010691

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!