ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fermierii din Republica Moldova pot obține granturi de până la 1 milion de dolari pentru dezvoltarea afacerilor

11:14 | 26.12.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 26 dec. /MOLDPRES/. De astăzi, fermierii din Republica Moldova pot depune dosarele pentru cel de-al treilea apel de granturi din cadrul Programului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI), destinat fermelor specializate în creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte, carne și activități mixte. Valoarea maximă a unui grant poate ajunge la 1 milion dolari, iar suma nu poate să depășească 50% din valoarea investiției eligibile, transmite MOLDPRES.

Banii pot fi utilizați pentru construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu utilaje și echipamente tehnologice performante, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii de procesare a laptelui și cărnii. De asemenea, sunt eligibile investițiile în infrastructura tehnologică necesară, inclusiv în sisteme de alimentare cu energie și apă.

Pentru a beneficia de granturi, solicitanții trebuie să îndeplinească mai multe condiții, inclusiv să fie fermieri individuali sau grupuri de producători, înregistrați și activi pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți; să fie deținători legali ai bunurilor implicate în investiție; să prezinte un plan de afaceri viabil pe o perioadă de cinci ani; să demonstreze existența unei cofinanțări de minimum 50% din valoarea investiției eligibile.

Dosarele pot fi depuse până la 4 aprilie 2025 la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, corespunzător regiunii în care fermierul își desfășoară activitatea.

img24010704

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!