ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

„Satul European” // La Năvârneț, Fălești, a fost reconstruit stadionul și amenajat un parc pentru odihnă

14:04 | 13.06.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Stadionul din Năvârneț, Fălești, a fost reconstruit și dotat cu echipament modern, astfel încât cei 300 de copii din localitate să poată desfășura activități sportive. Totodată, în sat a fost amenajat un mini-parc pentru odihnă și recreere. Lucrările au fost realizate în cadrul Programului „Satul European”, ediția I, transmite MOLDPRES. 

Costul total al proiectului este de circa 2,63 milioane de lei. Banii au fost alocați de Guvern, prin Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Proiectul a vizat reconstrucția terenului de fotbal şi amenajarea unui teren de fitness, iar teritoriul a fost împrejmuit cu un gard special pentru a preveni accesul păsărilor și animalelor din sat. Acum, cei 230 de elevi de la gimnaziu își petrec pe noul stadion orele de educaţie fizică, precum şi timpul liber.

De asemenea, terenul este folosit de cei 30 de tineri fotbaliști care frecventează filiala școlii sportive din Fălești, ce activează la Năvârneț, și de cei 90 de copii care frecventează grădinița din localitate. Tot aici, își desfășoară antrenamentele echipa de fotbal a satului, care a obținut rezultate la campionatul raional și, începând cu acest an, va participa şi la competiţiile republicane.

Primarul localității, Adrian Găină, subliniază că prin acest proiect s-a urmărit atingerea a două obiective: dezvoltarea sportului şi crearea unor condiţii cât mai bune pentru odihna şi recreerea celor peste 2500 de  săteni.

Am reușit să motivăm copiii, tinerii și chiar adulții să facă sport și să adopte un stil de viață sănătos. De la mic la mare, toți vin aici să se ocupe de sport. Părinții sunt liniștiți când copiii lor practică sportul în condiții sigure și confortabile. Acest mini-parc amenajat atrage oamenii din sat, care vin să se odihnească, să socializeze, să facă sport la aparatele de fitness, ceea ce contribuie la sănătatea lor. Totodată, acest loc ne oferă posibilitatea de a organiza multiple activități culturale ale satului, dat fiind că localitatea nu dispune în prezent de un cămin cultural funcțional”, a spus edilul.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, până în prezent, prin Programele Naționale „Satul European”, ediția I, și „Satul European Expres”, au fost construite renovate, modernizate sau dotate 158 de terenuri de sport și de joacă din 150 de localități. Beneficiari direcți ai acestor proiecte sunt în jur de 176 de mii persoane. 

img24004419

img24004419

img24004419

img24004419

img24004419

img24004419

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!