ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

REFERENDUM 2024 // Ambasadorul Republicii Moldova la București: Alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie, cele mai importante de la declararea independenței

20:16 | 01.10.2024 Categorie: Aderare la UE

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie sunt cele mai importante scrutine democratice de la declararea independenței Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, pentru AGERPRES, citat de MOLDPRES.

Diplomatul a menționat că votul exprimat la 20 octombrie „va pecetlui destinul Republicii Moldova pentru următoarele decenii".

Statele europene ne-au deschis larg ușa pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Acum este rândul nostru să spunem clar partenerilor europeni dacă vrem și suntem gata să trecem pragul Uniunii. Iată de ce votul exprimat la 20 octombrie va pecetlui destinul nostru pentru următoarele decenii, va marca viitorul relațiilor noastre cu România și Uniunea Europeană, va decide independența, securitatea și libertatea noastră”, a afirmat Ambasadorul. 

Victor Chirilă a adăugat că „Republica Moldova are astăzi o oportunitate istorică, unică și, nu exclud ultima, de a face parte din cea mai prosperă și avansată comunitate europeană, unde statele sunt respectate nu pentru că sunt mari, ci pentru că sunt libere, democratice, prospere, tolerante, pașnice, solidare. „Ratarea acestei ocazii unice va fi un mare eșec nu al președintei Maia Sandu, ci al Republicii Moldova, al visului ei de a deveni cu adevărat un stat liber, independent și prosper", a afirmat Victor Chirilă.

Republica Moldova va deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Republicii Moldova la București, trei din cele 16 secții de votare vor funcționa în municipiul București, dintre care două în incinta Autorității Electorale Permanente și una în sediul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, și câte două în Cluj și Iași. De asemenea, cetățenii moldoveni își vor putea exprima dreptul de vot și în secții deschise în Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara.

 

img24007813

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!