ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din Cahul și Dubăsari

10:29 | 08.07.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Echipele mobile de medici specialiști vor oferi în această săptămână servicii stomatologice copiilor din raioanele Cahul și Dubăsari. Consultații profilactice sunt acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), informează MOLDPRES.

Astfel, pe 8 iulie, medicii se vor afla în Zârnești, Cahul, iar în perioada 9-11 iulie – în Cucoara, Cahul. Totodată, pe 12 iulie specialiștii vor merge în satul Larga Nouă, Cahul, iar în perioada 8-12 iulie – în Ustia, Dubăsari.

Săptămâna trecută, peste 650 de persoane au efectuat examene profilactice gratuite, dintre care peste 500 – screening pulmonar, iar aproximativ 150 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

img24005143

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!