ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alegeri SUA // Donald Trump, rănit la un miting de campanie în Pennsylvania. Reacția comunității internaționale

07:20 | 14.07.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge vizibil la urechea dreaptă, după focuri de armă care au costat viaţa a cel puţin o persoană din rândul asistenţei, informează MOLDPRES cu referire la Agerpres, AFP şi Reuters.

Presupusul trăgător şi un spectator au fost ucişi, iar o altă persoană a fost rănită în stare gravă, potrivit presei americane, citând autorităţile judiciare locale.

După atacul asupra lui Donald Trump, Moscova a îndemnat duminică Statele Unite să facă "inventarul politicilor sale de incitare la ură împotriva oponenţilor politici, ţărilor şi popoarelor", folosind tentativa de asasinat pentru a denunţa sprijinul american pentru Kiev, relatează AFP.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat duminică "profund şocată" de tentativa de asasinare a lui Donald Trump în timpul unui miting electoral în Statele Unite, relatează AFP. La rândul său, Emmanuel Macron i-a transmis duminică, într-un mesaj pe reţeaua X, "urările sale de însănătoşire grabnică" lui Donald Trump, victima unei tentative de asasinat, "o dramă pentru democraţiile noastre". De asemenea, şefa guvernului ultraconservator al Italiei, Giorgia Meloni, şi-a exprimat "solidaritatea" cu Trump, sperând că "dialogul şi responsabilitatea vor prevala asupra urii şi violenţei".

FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania (nord-est), a informat duminică presa americană, preluată de AFP.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat duminică "fără echivoc" tentativa de asasinare a fostului preşedinte american Donald Trump, a declarat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP.

Şeful ONU "condamnă fără echivoc acest act de violenţă politică. El îi doreşte preşedintelui Trump însănătoşire grabnică", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, citat într-un comunicat.

Biroul Federal de Investigaţii din SUA a confirmat că focurile de armă care l-au vizat sâmbătă pe Donald Trump la un miting de campanie în Pennsylvania au fost cu adevărat "o tentativă de asasinat", relatează AFP şi Reuters.

"În această seară am asistat la ceea ce numim o tentativă de asasinat asupra fostului nostru preşedinte Donald Trump", a declarat un oficial al FBI, Kevin Rojek într-o conferinţă de presă. 

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit sâmbătă la ureche într-o aparentă tentativă de asasinat prin împuşcare în timpul unui miting, ceea ce dă peste cap o campanie prezidenţială deja tensionată, relatează AFP.

Spectatorul ucis sâmbătă în atacul asupra lui Donald Trump la un miting de campanie din Pennsylvania "a murit pe loc" după ce a fost "împuşcat în cap", potrivit unui martor intervievat de NBC News, relatează AFP.

"Am auzit mai multe focuri de armă, bărbatul de lângă mine a fost lovit în cap, a murit pe loc şi a căzut la baza tribunei", a spus Joseph, al cărui nume de familie nu a fost specificat. 

Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu o rană sângerândă la urechea dreaptă, după o posibilă tentativă de asasinat, relatează AFP.

Focurile de armă au fost auzite la ora 18.15 (22.15 GMT), atacatorul "trăgând de mai multe ori dintr-o poziţie ridicată", potrivit comunicatului.

Donald Trump "este în siguranţă", a anunţat la scurt timp un purtător de cuvânt al Secret Service, însărcinat cu securitatea preşedinţilor şi foştilor preşedinţi, în timp ce echipa sa de campanie a dat asigurări că este teafăr şi este "examinat într-o structură medicală" la faţa locului.

A fost ultimul miting al lui Donald Trump înainte de Convenţia republicană unde urmează să fie nominalizat oficial drept candidat al Partidului Republican în faţa preşedintelui democrat în exerciţiu, Joe Biden, la alegerile din noiembrie.

img24005353

img24005353

img24005353

img24005353

img24005353

img24005353

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!