ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul Vamal constată apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de peste 3 milioane de lei

10:19 | 27.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Serviciul Vamal a anunţat astăzi că, în urma controalelor ulterioare finalizate în perioada 15-26 iulie 2024, a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 3, 314 milioane de lei (165 700 euro), transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, au fost constatate încălcări ale legislației vamale cum ar fi clasificarea tarifară eronată a mărfurilor importate (ardei), fapt ce a condus la beneficierea neîntemeiată a tratamentului tarifar favorabil la momentul vămuirii; prin intermediul asistenței administrative internaționale în domeniul vamal a fost stabilit că, la momentul vămuirii, a fost acordată neîntemeiat scutirea de taxă vamală în baza originii preferențiale a mărfurilor; clasificarea tarifară eronată a mărfurilor importate (solvenți și diluanți), fapt ce a condus la neîncasarea taxei vamale (5%) și TVA la momentul vămuirii; neachitarea drepturilor de import în mărime deplină pentru marfa importată; lipsa dovezii provenienței legale a mărfurilor.

„Ca rezultat al conformării voluntare a doi operatori economici, prin depunerea în adresa organului vamal a cererilor privind scoaterea de sub supraveghere vamală a mărfurilor (autocare) importate cu beneficierea de facilități fiscale și vamale, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare. Facem apel către persoanele fizice și juridice să dea dovadă de vigilenţă și să respecte legislația fiscală și vamală”, indică Serviciul Vamal. 

Potrivit prevederilor din Codul vamal al Republicii Moldova, în cazul când, până la depistarea de către Serviciul Vamal a contravenției vamale prevăzute la art. 384, operatorul economic comunică în scris Serviciului Vamal despre comiterea contravențiilor vamale, acesta se liberează de răspunderea materială, cu condiția achitării incontestabile și benevole, până la data aplicării sancțiunii materiale respective, a drepturilor de import datorate și a penalităților calculate.

 

 

img24005719

img24005719

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!