ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul European solicită sprijin pentru Republica Moldova și Ucraina în procesul de aderare la UE

17:08 | 17.07.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul European solicită sprijin adecvat pentru Republica Moldova și Ucraina în procesul de aderare și condamnă vizita lui Viktor Orban în Rusia. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, astăzi Parlamentul European a votat o rezoluție, privind necesitatea sprijinului continuu al Uniunii Europene pentru Ucraina.

El a specificat că în textul rezoluției, eurodeputații confirmă obiectivul de a aloca sprijin politic, economic, umanitar și militar cât timp cât este nevoie până la victoria Ucrainei în fața Rusiei.

„În același timp, salutăm începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Considerăm că integrarea europeană a celor două țări reprezintă o investiție într-o Europă mai unită și mai puternică. Tocmai de aceea, la propunerea mea, am solicitat instituțiilor europene și statelor membre, în textul rezoluției, să alocăm sprijin financiar și tehnic adecvat Republicii Moldova și Ucrainei în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, condamnăm vizita recentă a prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, în Rusia, demers care nu reprezintă poziția Uniunii Europene și care încalcă tratatele UE. Considerăm că această încălcare a poziției UE în politica externă nu trebuie să rămână fără consecințe pentru Guvernul Ungariei”, a conchis Mureșan.

img24005453

img24005453

img24005453

img24005453

img24005453

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!