ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Exportul de miere produsă în Republica Moldova s-a dublat într-un singur an

18:07 | 26.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. Exporturile de miere produsă în Republica Moldova s-a dublat într-un singur an, de la 918 tone în prima parte a anului 2023, până la 1900 de tone în acest an. Totodată, în același interval, apicultorii din țara noastră au făcut afaceri de 82 de milioane de lei, transmite MOLDPRES. 

„Mândru de exportatorii noștri. O economie sănătoasă se bazează pe producție și exporturi, de aceea, căutăm să susținem orice istorie de succes. Exportul de miere s-a dublat într-un singur an. Mai exact de 2,1 ori.
Dacă în prima perioadă a anului 2023 apicultorii noștri au exportat 900 tone, în 2024 cantitatea mierii exportate a ajuns la circa 1900 de tone. Apicultorii noștri au făcut afaceri de 82 mln lei, bani ce au venit în țară. Aceste rezultate frumoase sunt în primul rând meritul apicultorilor noștri, oameni muncitori și dedicați, de care suntem cu adevărat mândri. Fiecare borcan de miere exportat este rodul muncii lor, al grijii față de albine și al pasiunii pentru acest meșteșug”, a afirmat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. 

Oficialul a anunțat că Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a lansat în această săptămână un nou program pentru micii producători, care pot beneficia de instruire și finanțare nerambursabilă. „Vom susține în continuare pe fiecare om muncitor al acestei țări”, a conchis Dumitru Alaiba. 

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în Republica Moldova avem 9421 de apicultori autorizați (care dețin Pașaport al stupinei), iar dintre aceștia, 3319 dețin formă juridică de activitate. Cele mai cunoscute tipuri de miere produse în Moldova sunt mierea polifloră, mierea de tei, mierea de salcâm. Totodată, apicultorii din țara noastră mai produc miere de rapiță, miere de floarea soarelui, miere de levănțică, miere de hrișcă, miere de salvie sau miere de coriandru.

Joi, Parlamentul a aprobat un proiect care prevede că anual, pe 20 mai, în Republica Moldova va fi marcată Ziua Națională a Albinei. Propunerea de a institui sărbătoarea vine din partea apicultorilor și are drept scop promovarea consumului de miere și de produse apicole.

img24005707

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!